Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici.×

EXCLUSIV/Banii primiţi de Mircea Băsescu au fost predaţi la DNA, în 2011- surse

Banii primiţi de Mircea Băsescu de la Florin Anghel au fost predaţi de acesta procurorilor DNA încă din anul 2011. Surse din anturajul DNA Constanţa afirmă că Mircea Băsescu a informat procurorii în legătură cu faptul că urmează să primească o sumă de bani de la un membru al familiei Anghel şi că întreaga operaţiune a fost monitorizată de SRI, iar banii au fost predaţi, cu documente, procurorilor DNA. Aceleaşi surse afirmă că nu s-a organizat un flagrant pentru că ancheta viza şi alte obiective şi că în curând vor apărea elemente noi în acest dosar. Dealtfel, pe piaţă au apărut, la scurt timp după izbucnirea scandalului, nişte înscrisuri, care aparţin lui Mircea Băsescu, prin care acesta sesiza organele în drept că anumite persoane încearcă să-i ofere bani pentru a interveni pentru Bercea. Înscrisurile sunt înregistrate în jurul datei la care se presupune că Mircea Băsescu ar fi primit suma de bani.Sursele mai spu că afirmaţiile procurorului Iacobescu au fost pe punctul de a dinamita întreaga operaţiune. Vor apărea amanunte incredibile în  evoluţia acestui dosar.

Iată stenogramele din Dosarul de la DNA Constanta:

R E C H I Z I T O R I U
23.06.2014


Examinand actele de urmarire penala efectuate in dosarul cu nr.81/P/2014 privind pe inculpatii:
Anghel Florin, cercetat in stare de arest in alta cauza sub aspectul savarsirii infractiunilor de santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1, 2 si 3 C.pen., cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen., santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1 si 3 C.pen. si santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1, 2 si 3 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen., toate cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.,

Anghel Fanica, cercetata in stare de arest in alta cauza sub aspectul savarsirii infractiunii de santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1 si 3 C.pen.,
Constantin Marius, cercetat in stare de arestare preventiva, sub aspectul savarsirii infractiunii de santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1, 2 si 3 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. si art.77 lit.a si d C.pen.,
Anghel Izaura, cercetata in stare de libertate sub aspectul savarsirii infractiunii de santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1, 2 si 3 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a si d C.pen. si
Anghel Grinica Ion, cercetat in stare libertate sub aspectul savarsirii infractiunii de santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1, 2 si 3 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. si art.113 C.pen.


EXPUN URMATOARELE:


1. In fapt,
1. La data de 01.11.2013, inculpatul Anghel Florin a exercitat amenintari asupra persoanei vatamate Basescu Mircea, constand in darea in vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromitatoare pentru persoana amenintata si pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare in infractiuni de coruptie, cu scopul de a o determina sa dea suma de 280.000 euro.

2. La data de 26.03.2014, inculpatii Anghel Fanica si Anghel Florin au exercitat amenintari asupra persoanei vatamate Capatana Marian Adrian, cu scopul de a o determina sa dea suma de 280.000 euro sau sa isi transfere averea in proprietatea lor.

3. La datele de 26.05.2014 si 29.05.2014, inculpatii Constantin Marius, Anghel Izaura si Anghel Grinica Ion au exercitat constrangeri asupra persoanei vatamate Basescu Mircea, constand in amenintarea cu darea in vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromitatoare pentru persoana amenintata si pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare in infractiuni de coruptie, cu scopul de a o determina sa dea suma de 280.000 euro, primind suma de 10.000 euro de la persoana vatamata.

4. La data de 31.05.2014, in cadrul unei discutii telefonice purtate din Penitenciarul Colibasi, prin intermediul postului telefonic mobil, cu persoana vatamata Basescu Mircea, inculpatul Anghel Florin i-a solicitat acesteia sa isi retraga plangerea formulata si sa dea declaratii din care sa rezulte inexistenta faptei de santaj investigata in prezenta cauza, astfel incat inculpatul Constantin Marius sa fie pus in libertate prin admiterea contestatiei formulate impotriva incheierii de arestare a Tribunalului Constanta, amenintand ca in caz contrar va da in vileag, prin intermediul presei, fapte compromitatoare pentru persoana vatamata si pentru familia acesteia, respectiv implicarea ei in savarsirea unor infractiuni de coruptie, urmand sa disemineze si o presupusa inregistrare avand ca obiect aceste aspecte.

1. Inculpatii Anghel Florin, Anghel Izaura si Anghel Grinica Ion sunt copiii inculpatei Anghel Fanica si ai martorului Anghel Sandu, zis "Bercea Mondial" iar inculpatul Constantin Marius este concubinul inculpatei Anghel Izaura si tatal copilului acesteia.

La data de 14.04.2011 prin rechizitoriul nr.307/P/2011 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova, inculpatii Anghel Florin si Anghel Fanica, impreuna cu martorul Anghel Sandu au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la tentativa de omor calificat si ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice - inculpatul Anghel Florin, instigare la marturie mincinoasa neurmata de executare si incercarea de a determina marturia mincinoasa - inculpata Anghel Fanica si tentativa de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, instigare la marturie mincinoasa neurmata de executare si portul ilegal de arma alba - inculpatul Anghel Sandu.

La data de 20.02.2011 martorul Anghel Sandu a fost arestat preventiv iar la data de 16.05.2014 a fost condamnat definitiv la o pedeapsa de 8 ani si 9 luni inchisoare, in prezent fiind incarcerat in Penitenciarul Colibasi .

De asemenea, au fost condamnati si inculpatii Anghel Florin si Anghel Fanica la pedepse de 5 ani si 3 luni si respectiv 1 an inchisoare, aflandu-se si ei in executarea pedepselor in Penitenciarul Colibasi si respectiv in Penitenciarul Craiova .

La inceputul anului 2010, prin intermediul martorului Capatana Marian Adrian, membrii familiei Anghel l-au cunoscut pe Basescu Mircea.

In acelasi an, persoana vatamata a botezat-o pe fiica inculpatilor Anghel Izaura si Constantin Marius, minora Constantin Renata Doinita.

Conform declaratiilor persoanei vatamate, botezarea minorei a fost perceputa ca un gest crestinesc si a avut nicio alta motivatie. Ulterior acestui moment, inculpatii au mai vizitat-o de cateva ori pe persoana vatamata iar in anul 2011 a survenit arestarea martorului Anghel Sandu.

Persoana vatamata a mai aratat ca a aflat ca intre colaboratorul sau, Capatana Marian Adrian si membrii familiei Anghel existau relatii de afaceri cel dintai imprumutand uneori bani de la cei din urma.
Persoana vatamata a precizat ca dupa arestarea martorului Sandu Anghel a discutat cu membrii familiei acestuia despre situatia acestuia.

Conform declaratiilor persoanei vatamate, membrii familiei Anghel i-au cerut in mai multe randuri sa il ajute pe cel incarcerat, motiv pentru care i-a sfatuit sa ii angajeze un avocat, recomandandu-l pe un avocat.
Persoana vatamata a declarat ca membrii familiei Anghel i-au cerut in mai multe randuri sa intervina pe langa judecatori pentru a obtine punerea in libertate a martorului Anghel Sandu.

De asemenea, persoana vatamata a declarat ca dupa mai mult timp a aflat ca martorul Capatana Marian Adrian imprumutase o suma mare de bani, respectiv 500.000 - 600.000 euro de la familia Anghel cu intentia de a participa la o licitatie pentru achizitionarea utilajelor SC Aversa SA.

Licitatia a fost insa anulata din motive necunoscute persoanei vatamate iar a martorul Capatana Marian Adrian a restituit familiei Anghel o parte din banii imprumutati.

Ulterior, respectiv la data de 01.11.2013, persoana vatamata a fost sunata de catre Anghel Florin care i-a cerut sa ii remita o suma de bani, amenintand ca in cazul unui refuz, va dezvalui in presa implicarea ei in traficarea influentei asupra unor magistrati ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

In continuare, persoana vatamata a declarat ca membrii familiei Anghel i-au comunicat ca de fapt martorul Capatana Marian Adrian le spusese ca banii primiti de la ei urmau sa fie folositi pentru punerea in libertate a martorului Anghel Sandu si nu pentru cumpararea utilajelor SC Aversa SA si ca influentarea deciziei magistratilor urma sa se faca prin intermediul sau.

Nu in ultimul rand, persoana vatamata a declarat ca la nici un moment nu a afirmat si nici nu a lasat sa se inteleaga ca ar avea influenta asupra vreunui magistrat astfel incat sa il determine sa il elibereze din penitenciar pe Anghel Sandu si ca nici nu a existat vreo discutie sau vreo intelegere intre el si martorul Capatana Marian Adrian pentru efectuarea de demersuri in vederea eliberarii celui arestat.

Persoana vatamata a inregistrat cu propriul telefon mobil convorbirile purtate cu inculpatul Anghel Florin la data de 01.11.2013 si a depus la dosar inregistrarea.

Din cuprinsul acestora rezulta nemultumirea inculpatului fata de o presupusa inactivitate a persoanei vatamate, imprejurarea ca aceasta din urma ar fi primit 600.000 euro de la el, dar si amenintarea ei de catre inculpat: "de nu te-oi face acum sa nu mai fii bun toata viata ta ... toate care mergeau ... ca mi-ai luat 600.000 euro si nu ne-ai facut nimic. Sa stii de la mine ... cum te-oi face ... sa ma tii minte ... toata viata ta ...", "... ca tu banii pe care mi i-ai luat de mine.... Pai iti dai seama ce faci? Bai nenicule, nu-ti dai seama ce faci? La toate televiziunile acum ... de la Bucuresti ma duc. De nu te-oi face de ras ... in toata tara asta ... sa auda pe tot globul ... ai vazut ca nu erau bani ... sa-l scapi".

De asemenea, cu ocazia discutiei din data de 01.11.2013, inculpatul Anghel Florin a formulat prima solicitare legata de plata de catre persoana vatamata a unei sume de bani: "du-te si adu-mi toti banii" .

Aceasta discutie a generat o stare de temere persoanei vatamate care la data de 02.11.2013 a sesizat Parchetul de langa Tribunalul Constanta unde s-a constituit dosarul din 2013.

Cauza a fost solutionata prin ordonanta din data de 29.04.2014, prin care s-a dispus clasarea.

Ordonanta a fost infirmata de catre prim procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, solutie confirmata, conform art.335 C.proc.pen., de catre judecatorul de camera preliminara al Tribunalului Constanta prin incheierea din 04.06.2014.

Dupa redeschiderea urmaririi penale s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea DNA - Serviciul Teritorial Constanta unde a fost inregistrata, dosar care a fost conexat la cauza nr.81/P/2014.
La data de 02.11.2013, intre martorul Anghel Sandu si persoana vatamata a avut loc o discutie telefonica, in cadrul careia cel dintai si-a sustinut nevinovatia in timp ce partea vatamata a precizat ca il poate ajuta doar prin gasirea si angajarea unui avocat.
Dupa momentul sesizarii Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, au fost efectuate interceptari ale convorbirilor telefonice purtate de inculpatul Anghel Florin.
Pe calea acestui procedeu probatoriu s-a stabilit ca inculpatul a discutat cu fiul unor gardieni de la Penitenciarul Colibasi, unde era incarcerat tatal sau, dar si cu o alta persoana, cu privire la posibilitatile acestuia de a-l ajuta pe tatal sau precum si cu fiul sefului Politiei orasului Draganesti Olt. La data de 13.11.2013, inculpatii Anghel Izaura, Anghel Fanica si Constantin Marius s-au deplasat in mun. Constanta, la domiciliul persoanei vatamate.
Intalnirea a fost monitorizata de organele de urmarire penala care au inregistrat discutia in mediul ambiental.
In cadrul convorbirii, inculpata Anghel Fanica a afirmat ca a dat o suma de bani martorului Capatana Marian Adrian dar si ca urma sa primeasca inapoi suma de 280.000 euro: "cumetre, daca matale nu spuneai, eu nu-i dadeam bani lu Marian sa ... si este 280.000 euro la mijloc aici, esti de acord cu mine?".
Din continutul discutiei, rezulta ca banii respectivi au fost dati pentru ca Anghel Sandu sa fie favorizat de catre magistrati in dosarul in care era judecat la momentul respectiv si ca martorul Capatana Marian Adrian afirmase ca suma urma sa ajunga la persoana vatamata: "si ca sa iau pedeapsa asta si sa ramana si banii astia, mie nu-mi convine ... dar vorba asta, eu m-am dus la Marian alaltaieri si a zis ca vine la dumneavoastra si a spus, ba, eu am ..., intr-adevar m-a trimis, am luat banii de la voi dar eu la cumatru i-am dat" .

In continuare, inculpata Anghel Fanica ii spunea cum este cel mai potrivit pentru a fi abordat in scopul punerii in libertate de martorului Anghel Sandu, respectiv sa apeleze la Inalta Curte de Casatie si Justitie: "eu iti spun vorba asta lu matale ca lu tata ca eu sunt mica fata de matale. ...la Inalta Curte de Casatie si Justitie....daca intram pe mana ... ne nenoroceste ma, ... prima data mentinerea.... i-a dat 60 de zile la Inalta Curte ... ."

Inculpata Anghel Fanica si persoana vatamata Basescu Mircea au discutat si despre avocatii care il asistasera sau ar fi urmat sa il asiste pe Anghel Sandu, rezultand ca persoana vatamata il recomandase pe avocat din Baroul Constanta: "Dar eu v-am trimis la avocat ... Acum ce avocati bag eu? Daca-l bag pe Mateut a zis ca cere 200.000 euro ...mi-a zis cineva. De unde iau eu cumetre banii astia? Sa dau eu banii astia, 200.000 euro. Daca matale .. ia-mi-l mata si mie ... si poate vorbesti cu el si-l iau si eu, il pun la Bercea ... pe Mateut. Ca-i renumit".

In continuare, inculpata Anghel Fanica a incercat sa il determine pe Basescu Mircea sa intervina pe langa judecatorii instantei supreme pentru a obtine eliberarea din penitenciar a martorului Anghel Sandu: "daca matale faceai ceva sa-l puna liber la mentinere acum... daca ... vorbesti putin ... la mentinere il pune liber ... eu cand este mentinerea, cand este mentinerea, eu te anunt. Poate se face Florin bine si vii cu el ... Te anunt si ii spui lu ... si matale poate ... vorbesti matale cu cineva ...

La data de 27.11.2013, inculpatii Anghel Florin si Constantin Marius s-au prezentat la locul de munca al persoanei vatamate, cu sediul in Portul Constanta Sud Agigea.

In cadrul acestei intalniri, inculpatul Anghel Florin i-a cerut persoanei vatamate sa faca demersurile necesare pentru a-l transfera pe Anghel Sandu in Penitenciarul Poarta Alba, pentru a obtine punerea lui in libertate ori gratierea sa: "macar muta-mi-l ma nene de acolo, mancati-as p...a ta. Adu-l pe aici pe undeva prin zona, sa nu mai stea prin hingherimea aia acolo ca-i belea mare acolo ... la recurs... poate sa-i dea drumul ... ca poate sa-i dea drumul sa se judece in stare de libertate pana n-o rezolv definitiv. ... ma nene daca da o gratiere pentru el, de ce sa nu-i dea ma mancati-as gura ta ... tu cunosti, sa-i dea o gratiere ... ce lu acela nu i-a dat, lu Solomon ... lu acela nu i-a dat ... ia zi, cum fac? Fac actele de gratiere lu tata?le fac ... si ti le aduc lu matale in doua exemplare".

La data de 19.12.2013, inculpatii Anghel Florin si Anghel Fanica s-au deplasat din nou la biroul persoanei vatamate din Portul Constanta Sud - Agigea.

In cadrul acestei intrevederi, inculpatul Anghel Florin i-a cerut persoanei vatamate sa il ajute sa obtina eliberarea din starea de arest a tatalui sau, cu ocazia discutarii mentinerii starii arestarii preventive.

Discutia a vizat si aspecte legate de numele si prestatiile aparatorilor martorului Anghel Sandu, iar inculpatul Anghel Florin a intrebat-o pe persoana vatamata daca nu "o rezolva" cu tatal sau la instanta, cerand totodata interlocutorului sau sa faca demersuri la "Directia de Probatiune" pentru a obtine transferul detinutului la Penitenciarul Poarta Alba iar apoi sa ii obtina un loc de munca la firma sa.

In continuare, in timpul intalnirii, inculpatul Anghel Florin i-a cerut persoanei vatamate sa isi foloseasca o presupusa influenta asupra unor judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru a obtine eliberarea martorului Anghel Sandu.

2. La data de 26.03.2014, intre inculpatii Anghel Florin si Anghel Fanica si persoana vatamata Basescu Mircea a avut loc o noua intalnire, la care a participat si martorul Capatana Marian Adrian.
Inculpatii Anghel Florin si Anghel Fanica au fost insotiti si de catre coinculpatul Constantin Marius care insa nu a urcat in biroul persoanei vatamate, ci a ramas in exterior, la autoturism.
Discutia a debutat cu intrebarea inculpatului Anghel Florin privind gasirea unor clienti pentru niste cazane sau rezervoare care ar fi trebuit vandute insa inculpata Anghel Fanica a afirmat ca nu are nevoie de obiectele respective.
Inculpata a mai afirmat ca daduse in trecut o suma neprecizata de bani, ambalata intr-o cutie, martorului Capatana Marian Adrian care ar fi trebuit sa o dea mai departe persoanei vatamate Basescu Mircea.
Aceasta din urma a afirmat in cadrul discutiei ca important la momentul respectiv era eliberarea martorului Anghel Sandu, obiectiv propus dar neatins de aproximativ trei ani.
Pentru indeplinirea acestui scop, persoana vatamata a propus vanzarea bazinelor la care se facuse referire la inceputul discutiei iar cu banii astfel obtinuti, inculpata Anghel Fanica sa angajeze un avocat.
Inculpatul Anghel Florin s-a aratat sceptic in aceasta privinta, aratand ca un avocat nu ar oferi suficiente garantii privind eliberarea martorului Anghel Sandu.
De asemenea, in cadrul acestei discutii, persoana vatamata a aratat ca familia Anghel ii ceruse sa gaseasca un avocat pentru martorul Anghel Sandu, imprejurare confirmata de altfel de catre inculpata Anghel Fanica.
Totodata, persoana vatamata a afirmat ca nu poate oferi garantii privind eliberarea martorului Anghel Sandu iar inculpata Anghel Fanica a afirmat ca doreste plata a 280.000 euro care mai ramasese de restituit dintr-o suma de 600.000 euro, despre care tot ea a afirmat ca fusese data martorului Capatana Marian, pentru punerea in libertate a sotului ei.
Inculpata i-a reprosat martorului Capatana Marian Adrian ca nu a dat banii respectivi persoanei vatamate asa cum era o presupusa intelegere intre ei iar ulterior a afirmat ca daca in recursul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie s-ar fi dat o solutie de casare cu trimitere spre rejudecare ori o pedeapsa de cel mult 5 ani inchisoare, ea ar fi renuntat la orice pretentie.
La randul sau, inculpatul Anghel Florin a afirmat ca persoana vatamata Basescu Mircea fusese pacalita de catre martorul Capatana Marian Adrian care luase banii de la el dar nu ii folosise pentru a obtine eliberarea tatalui sau ci pentru a-i investi in societatea comerciala AVERSA.
In acest context, inculpatul Anghel Florin a exercitat amenintari cu moartea la adresa martorului Capatana Marian Adrian: " ... la puscarie, de nu-ti bag un cutit direct in cap, le las les acolo!" si i-a reprosat acestuia investirea banilor primiti de la el in activitatea firmei AVERSA : "pai tu iei bani de la tata si-i bagi in AVERSA?".
In contextul in care inculpatul Anghel Florin exercita amenintari cu moartea la adresa martorului Capatana Marian Adrian, inculpata Anghel Fanica a pretins acestuia restituirea sumei de 280.000 euro: "dati-ne domne banii nostri! ... voi trebui sa-mi dati banii inapoi si am terminat problema" si a solicitat ca martorul sa ii transfere proprietatea asupra bunurilor sale importante: "sa moara copiii mei daca nu ma mut eu la tine in casa la Draganesti cu toti copiii mei! De nu te duci tu sa faci acte de vanzare cumparare pe numele meu ... Marienica, sa fim intelesi, mergi cu mine la notar si imi faci acte pe casa ta ... pe tot ce este al tau".
Dupa ce inculpata Anghel Fanica a formulat aceste solicitari, ulterioare amenintarii cu moartea proferate de inculpatul Anghel Florin, acesta din urma a exercitat o noua amenintare, intarind spusele mamei sale si conferind forta solicitarilor ei: "daca nu, sa moara familia mea (il bate pe umar pe Capatana Marian Adrian) de nu injunghii pe toti".
Totodata, inculpata Anghel Fanica s-a aratat si ea nemultumita de faptul ca martorul investise banii primiti pentru eliberarea sotului ei in firma Aversa, din discutie rezultand nemultumirea inculpatei legata de faptul ca martorul nu dusese banii persoanei vatamate desi promisese aceasta: "Mariane, unde e banii? Mariane, tu ai mancat banii atunci! ...unde-i banii mei care ti i-am dat? Unde i-ai dus? Uite cumatrul zice ca nu i-ai dat nici un ban lui! Da, uite-l! ... pe noi ne intereseaza asta: unde e banii pe care ti i-am dat? Unde i-ai dus? Uite, cumatrul zice ca nu i-ai dat nici un ban lui ... Eu ti-am dat bani sa-i dai la AVERSA? ... Sa-mi iei banii si sa-i pui la AVERSA ...Pai daca tu stiai ca imi iei banii si ii pui la AVERSA nu trebuia sa imi iei banii , bai."
Inculpatii Anghel Fanica si Anghel Florin au sustinut in cadrul discutiei respective ca au dat suma de 600.000 euro martorului Capatana Marian Adrian deoarece acesta afirmase ca ii va da mai departe persoanei vatamate pentru ca aceasta sa uzeze de influenta sa si sa obtina eliberarea din arest a martorului Anghel Sandu: "Mariane! Daca tu nu veneai la ... sa ceri bani de la mine, eu n-aduceam nici un franc la Constanta ... pai tu ai spus: da ma bani acolo sa se ... ca va face treaba ... nu stii cum ai zis: Da banii sa ma duc sa-i dau eu lu Mircea, ca sa se simta mai obligat, ca sa poata s-o ... de cate nu mi-ai zis tu mie vorba asta: sa-ti aduc bani sa-i duci la Constanta?Ai zis sa-ti aduc bani sa vii cu ei la Constanta?"

In cadrul conversatiei, inculpatul Anghel Florin a mai aratat ca a inteles sa dea suma in discutie (respectiv cei 600.000 euro) martorului Capatana Marian Adrian deoarece persoana vatamata ceruse aceasta: "Da-i lui Marian! Mi-ai zis sa ii dau. Da-i lu Maria, da-i lu Marian acolo! Asa mi-ai zis!".
In raspuns, persoana vatamata a afirmat ca martorul Capatana Marian Adrian era inrudit cu inculpatii Anghel Florin si Anghel Fanica, imprejurare negata insa de acesta din urma.

Din cuprinsul discutiei rezulta ca persoana vatamata si martorul Capatana Marian Adrian cunosteau imprejurarea ca in birou fusese montata tehnica de inregistrare in mediul ambiental.

Astfel, ei doi discuta inainte de venirea inculpatilor Anghel Fanica si Anghel Florin iar martorul Capatana Marian Adrian ii cere interlocutorului sau sa iasa pe hol in timp ce persoana vatamata a notat ceva in agenda, dupa care a aratat inscrisul martorului.
Martorul Capatana Marian Adrian a declarat ca l-a cunoscut pe Basescu Mircea in urma cu aproximativ 8 ani, in cadrul unor relatii comerciale.
Ulterior, la finalul anului 2009, martorul Capatana Marian Adrian l-a prezentat pe Anghel Sandu persoanei vatamate Basescu Mircea. Cu ocazia acestei intalniri, martorul Anghel Sandu i-a cerut persoanei vatamate sa ii boteze o nepoata, respectiv pe fiica fiicei sale, Anghel Izaura.
Conform declaratiilor martorului, intre persoana vatamata si Anghel Sandu nu au existat anterior nici un fel de relatii, care sa genereze vreo datorie baneasca intre ei.
In continuare, martorul Capatana Marian Adrian a declarat ca in luna ianuarie sau februarie 2011 a fost arestat numitul Anghel Sandu iar in aprilie sau mai 2011, el a luat cu imprumut de la inculpatul Anghel Florin, suma de 600.000 euro.
Martorul a precizat ca a primit banii respectivi in doua transe iar scopul imprumutului a fost acela de a achizitiona mijloacele de productie ale SC Aversa SA, vandute la licitatie de catre AVAS in cadrul procesului de reorganizare judiciara a societatii.
Martorul a adaugat ca nu a primit banii pentru a obtine eliberarea din arest a martorului Anghel Sandu, ca nu a afirmat la nici un moment ca ar avea, personal sau prin intermediari, influenta asupra vreunui magistrat care ar fi putut sa il puna in libertate pe acesta.
Martorul Capatana Marian Adrian a declarat ca din suma primita a restituit inculpatului Anghel Florin suma de 320.000 euro, in perioada mai - iunie 2012, precizand ca plata s-a facut in biroul persoanei vatamate, din Portul Constanta Sud - Agigea.
Plata a fost facuta in acel loc deoarece martorul urma sa monteze utilajele pe care intentiona sa le cumpere de la SC Aversa SA in Portul Constanta pe un teren care apartinea firmei persoanei vatamate si sa organizeze acolo activitatea de productie.
In aceste conditii, deoarece martorul nu detinea un birou propriu in Portul Constanta, petrecea mult timp in sediul societatii persoanei vatamate.
Martorul a apreciat ca din acest motiv este posibil ca membrii familiei Anghel sa fi apreciat ca banii restituiti lor ar fi provenit de la persoana vatamata.
Potrivit propriilor declaratii, martorul a castigat licitatia pentru cumpararea utilajelor AVERSA insa ulterior aceasta a fost anulata printr-o decizie a AVAS.
Ulterior, inculpatii Anghel Fanica si Anghel Florin au inceput sa faca presiuni asupra martorului Capatana Marian Adrian si asupra persoanei vatamate pentru a-i determina sa restituie restanta de 280.000 euro.
Martorul a mai aratat ca inculpatii au afirmat in mod neadevarat, inclusiv imprejurarea ca banii fusesera platiti pentru eliberarea din penitenciar a martorului Anghel Sandu, prin folosirea influentei persoanei vatamate Basescu Mircea.
De asemenea, martorul a declarat ca, la data de 26.03.2014, a participat la o intalnire cu inculpatii, impreuna cu persoana vatamata, in biroul acesteia din Portul Constanta.
Cu aceasta ocazie, inculpatii au devenit violenti in limbaj si atitudine, exercitand amenintari asupra sa si asupra persoanei vatamate, martorul declarand ca in timp ce inculpatul Anghel Florin il ameninta cu moartea, inculpata Anghel Fanica i-a cerut sa treaca toate bunurile sale pe numele ei.
Ulterior, cei doi inculpati au fost arestati insa actiunile de constrangere a martorului au fost continuate de catre inculpatii Anghel Izaura si Constantin Marius.
Astfel, martorul a declarat ca a fost cautat de catre acestia din urma care i-au cerut si ei restituirea sumei de 280.000 euro.
Cu privire la aceste aspecte, persoana vatamata a declarat ca in cadrul acestei intalniri, inculpatii Anghel Florin si Anghel Fanica au exercitat amenintari asupra martorului Capatana Marian Adrian, cerandu-i acestuia sa restituie banii primiti de la ei.
De asemenea, persoana vatamata a aratat ca din discutia respectiva a reiesit cu claritate ca banii fusesera dati martorului dar si ca acesta ii folosise pentru afacerea AVERSA.

3. Atat martorul Capatana Marian Adrian cat si persoana vatamata au declarat ca dupa incarcerarea inculpatilor Anghel Fanica si Anghel Florin, in urma condamnarii lor definitive la pedepse privative de libertate, presiunile nu au incetat ci au fost continuate de catre inculpatii Anghel Izaura si Constantin Marius.
La data de 25.05.2014, la locuinta persoanei vatamate au venit inculpatii Anghel Izaura si Constantin Marius care au solicitat din nou plata sumei de 280.000 euro, amenintand ca in cazul unui refuz vor face dezvaluiri in presa despre presupusa implicare a persoanei vatamate intr-o infractiune de coruptie, afirmand ca detin inregistrari in acest sens.
Aceasta discutie s-a repetat la data de 26.05.2014, de aceasta data la biroul persoanei vatamate care a depus la dosar mai multe inregistrari ale convorbirilor telefonice purtate cu inculpatii, efectuate de ea cu propriul telefon mobil.
Din cuprinsul acestora rezulta ca inca din data de 22.05.2014 inculpata Anghel Izaura l-a contactat pe Basescu Mircea spunandu-i ca il va vizita in cursul urmatoarelor zile.
De asemenea, din cuprinsul inregistrarilor rezulta ca la data de 25.05.2014, in jurul orei 17:40, inculpatii se aflau la poarta locuintei persoanei vatamate, solicitand sa vorbeasca.
In dimineata zilei de 26.05.2014, inculpatii s-au deplasat din nou la locuinta persoanei vatamate iar de aici la locul de munca al acesteia, din Portul Constanta Sud Agigea, unde au avut o noua intrevedere.
Cu aceasta ocazie, inculpatii au fixat si un termen pentru plata sumei de 280.000 euro, respectiv data de 30.05.2014, cand aveau sa se deplaseze din nou in mun.Constanta.
La data de 27.05.2014, persoana vatamata a fost din nou apelata de catre inculpata Anghel Izaura care i-a cerut ca pana vineri (30.05.2014), sa ii rezolve.
Cu toate acestea, in mod intempestiv si inopinat, la data de 29.05.2014, la domiciliul persoanei vatamate din mun.Constanta s-au prezentat inculpatii Anghel Izaura, Constantin Marius si Anghel Grinica Ion.
Acestia au fost condusi de catre persoana vatamata la sediul SC Fattoria Terrantica SRL din Portul Constanta Sud Agigea unde, in biroul ei, se afla suma de 10.000 euro compusa din bancnote ale caror serii fusesera consemnate in prealabil intr-un proces verbal. De asemenea, bancnotele au fost inscriptionate cu cuvantul Santaj si au fost tratate cu praf criminalistic.
In interiorul biroului cele patru persoane au purtat o convorbire in cursul careia toti cei trei inculpati au pretins, pe rand, de la inculpat suma de 280.000 euro.

De asemenea, persoana vatamata a dat initial inculpatului Constantin Marius suma de 10.000 euro insa inculpata Anghel Izaura a refuzat si a pus banii respectivi pe birou, afirmand ca sunt prea putin.

De altfel, si ceilalti doi inculpati au considerat ca suma de 10.000 euro este prea mica si au solicitat sume net superioare, propunand chiar persoanei vatamate un sistem de rate.

De precizat este imprejurarea ca fiecare dintre cei inculpati a solicitat persoanei vatamate plata unor sume de bani iar cand aceasta a refuzat motivand ca nu dispune de asemenea resurse, fiecare dintre inculpati a propus o serie de solutii pentru iesirea din acest impas: imprumutul, inclusiv de la fratele persoanei vatamate, vanzarea caselor martorului Capatana Marian Adrian ori vanzarea casei persoane vatamate.

In continuare, toti cei trei inculpati au exercitat amenintari asupra persoanei vatamate, aratand ca in cazul in care persoana vatamata nu s-ar fi conformat solicitarilor lor, aveau sa disemineze in presa inregistrari despre care au afirmat ca fusesera facute de catre inculpatul Anghel Florin, ca erau relevante cu privire la savarsirea de catre persoana vatamata a unei infractiuni de trafic de influenta, in care ar fi fost implicat si martorul Capatana Marian Adrian.
De asemenea, toti cei trei inculpatii au amenintat ca vor prezenta inregistrarile respective organelor de urmarire penala, ceea ce, in opinia lor, ar fi avut ca efect arestarea imediata a persoanei vatamate.

Inculpatul Constantin Marius a afirmat ca inculpatul Anghel Florin ar fi realizat filmarile, cu ajutorul unei camere ascunse dar si cu ajutorul telefonului mobil, inregistrarea avand ca obiect atat suma de bani cat si o presupusa promisiune de-a victimei de a interveni cu scopul eliberarii martorului Anghel Sandu.
La finalul discutiei, inculpata Anghel Izaura a luat suma de 10.000 euro de la persoana vatamata.
La scurt timp de la aceasta inculpatii Anghel Izaura, Constantin Marius si Anghel Grinica Ion au fost prinsi in flagrant, asupra celei dintai fiind gasita suma de 10.000 euro.
In urma verificarii seriilor s-a constatat ca acestea corespundeau cu cele consemnate in cuprinsul procesului verbal intocmit anterior.
De asemenea, in urma examinarii palmelor inculpatei Anghel Izaura cu lampa UV s-a constatat ca pe acestea se gaseau urme de praf galben fluorescent, folosit la marcarea bancnotelor .
Cu ocazia audierii lor, inculpatii Anghel Izaura, Anghel Grinica Ion si Constantin Marius nu au dat declaratii in legatura cu faptele imputate in sarcina lor.

4. La data de 30.05.2014, prin ordonanta DNA - ST Constanta a fost luata masura arestarii preventive a inculpatului Constantin Marius, pe o durata de 24 de ore, de la data de 29.05.2014,pana la data de 30.05.2014.

Prin incheierea din data de 30.05.2014 a Tribunalului Constanta s-a dispus luarea masurii arestarii preventive a inculpatului Constantin Marius, pe o durata de 30 de zile, cu incepere de la data de 30.05.2014 si pana la data de 28.06.2014 La data de 31.05.2014, persoana vatamata Basescu Mircea a fost apelata, de catre inculpatul Anghel Florin, aflat incarcerat in Penitenciarul Colibasi.

In cadrul acestei discutii, care a fost inregistrata cu propriul telefon de catre persoana vatamata Basescu Mircea si depusa apoi la dosar, inculpatul Anghel Florin i-a reprosat interlocutorului sau ca a denuntat infractiunea a carei victima era, imprejurare care a avut ca efect prinderea in flagrant a coinculpatilor.

In continuare, inculpatul Anghel Florin a afirmat ca daca inculpatul Constantin Marius nu va fi eliberat cu ocazia solutionarii "recursului" impotriva incheierii Tribunalului Constanta, toate filmarile aratate anterior, detinute de el, vor ajunge la toate televiziunile.

De asemenea, inculpatul Anghel Florin i-a cerut persoanei vatamate sa isi retraga plangerea si sa dea declaratii neadevarate din care sa rezulte ca "nu a fost nimica", pentru ca, in caz contrar, ii va fi si mai rau si va iesi mai rau scandal.

De asemenea, inculpatul Anghel Florin a reiterat solicitarea privind plata unei sume de bani sustinand in continuare existenta unei inregistrari compromitatoare pentru persoana vatamata.

2. In drept,

Fapta inculpatului Anghel Florin care la data de 01.11.2013, a exercitat amenintari asupra persoanei vatamate Basescu Mircea, constand in darea in vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromitatoare pentru persoana amenintata si pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare in infractiuni de coruptie, cu scopul de a o determina sa dea suma de 280.000 euro, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1, 2 si 3 C.pen., cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infractiunii a constat in amenintarea persoanei vatamate, in cadrul unei convorbiri telefonice, cu darea in vileag, prin intermediul presei, a unor fapte de natura sa o compromita pe aceasta din urma.

In cadrul discutiei telefonice respective, inculpatul Anghel Florin a afirmat ca "il va face de ras" pe Basescu Mircea, indicand de altfel si posturile de televiziune prin intermediul carora va realiza aceste actiuni de compromitere.
De asemenea, inculpatul a afirmat ca persoana vatamata a pretins de la el suma de 600.000 euro pentru a scapa o persoana, facand referire directa la tatal sau, cu privire la care mai trimisese in cadrul convorbirii, exprimandu-si nemultumirea cu privire la pedeapsa primita de acesta.

Totodata, inculpatul i-a cerut persoanei vatamate sa ii aduca toti banii, solicitand astfel restituirea unei sume de bani, respectiv 280.000 euro, reprezentand pretinsul rest ramas din totalul de 600.000 euro platiti martorului Capatana Marian Adrian.

Din acest motiv este indeplinita si conditia ca actul de constrangere savarsit de inculpat sa aiba ca finalitate o anumita conduita a persoanei vatamate, respectiv sa dea ceva.

Urmarea imediata a faptei retinute in sarcina inculpatului Anghel Florin a constat in incalcarea libertatii psihice a persoanei vatamate, prin inducerea unei stari de temere acesteia cu privire la compromiterea in viitor a imaginii sale si a familiei sale, prin darea in vileag a implicarii in savarsirea unor presupuse infractiuni de coruptie.

Fapta inculpatului a produs aceasta urmare, in conditiile in care amenintarea a fost una serioasa iar autorul ei a detaliat-o tocmai cu scopul de a-i conferi greutate. De asemenea, in raport de obiectul amenintarii, inculpatul avea posibilitatea reala de a o pune in practica, imprejurare de natura sa ii confere credibilitate si sa amplifice starea de temere a persoanei vatamate.
Totodata, fapta comisa de inculpatul Anghel Florin avea aptitudinea de a produce o stare de temere persoanei vatamate.

In aceste conditii, dezvaluiri privind implicarea persoanei vatamate in savarsirea unor infractiuni de coruptie, indiferent daca ea ar fi fost reala sau nu, sunt de natura sa o compromita pe ea si pe membrii familiei sale si sa provoace acestor persoane importante prejudicii de imagine.
De altfel, amenintarile exercitate in aceasta privinta de catre inculpat s-au si materializat la data de 18.06.2014, cand o serie de inregistrari despre care s-a afirmat ca ar confirma implicarea persoanei vatamate in activitati de trafic de influenta au fost difuzate in mass-media.

Intre fapta imputata in sarcina inculpatului si urmarea imediata produsa a existat o legatura de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul Anghel Florin a actionat cu intentie directa, calificata prin scop, in sensul ca a prevazut rezultatul socialmente periculos al faptei sale si a urmarit producerea acestuia.
Astfel, inculpatul a exercitat amenintarile descrise mai sus asupra persoanei vatamate, urmarind sa ii provoace o stare de temere si avand convingerea ca prin fapta sa va realiza constrangerea acesteia din urma pentru a o determina sa dea sumele solicitate.

Scopul urmarit de catre inculpat prin actul de constrangere savarsit asupra persoanei vatamate a fost acela de a obtine pentru sine, in mod injust, un folos material, constand in cei 280.000 euro pe care persoana vatamata ar fi urmat sa ii achite in urma constrangerii exercitate asupra sa.

Sub acest aspect, trebuie precizat ca doctrina nationala a fost constanta in sensul ca ceea ce conteaza pentru a fi in prezenta unei infractiuni de santaj este ca modalitatea in care se incearca obtinerea folosului sa fie injusta si nu folosul in sine.

Solutia contrara, ar da mai intai drept de apreciere fiecarui particular daca folosul pe care il vizeaza este just sau nu, desi aceasta este in principiu atributul organelor judiciare, iar in cazul unui raspuns afirmativ ar permite creditorilor sa exercite orice fel de violente si amenintari asupra debitorilor pentru obtinerea folosului la care se considera indreptatiti.

In mod evident o asemenea solutie este incompatibila cu principiile statului de drept si cu exigentele unei societati democratice in care niciunei persoane nu ii este permis sa isi faca singura dreptate si nici sa uzeze abuziv de forta pentru a-si valorifica drepturile.

Santajul este o infractiune indreptata impotriva libertatii psihice a persoanei iar ratiunea incriminarii ei a fost aceea de a proteja aceasta valoare sociala impotriva oricarei incercari de constrangere facute cu scopul dobandirii pe cai injuste a unui folos.

Prin urmare, incriminarea acestei infractiuni protejeaza persoanele vatamate impotriva constrangerilor menite sa asigure autorilor lor, obtinerea in modalitati injuste a unor foloase chiar si juste, atata timp cat exista cai legale de valorificare a drepturilor respective.

Asadar, in cauza este irelevant daca persoana vatamata, martorul Capatana Marian Adrian sau vreo alta persoana datorau sau nu in fapt 280.000 euro inculpatului Anghel Florin ori daca sursa acestei datorii era una licita (imprumutul pentru achizitionarea utilajelor Aversa) ori ilicita (infractiunea de trafic de influenta).

Faptele inculpatilor Anghel Fanica si Anghel Florin care la data de 26.03.2014, au exercitat amenintari asupra martorului Capatana Marian Adrian, cu scopul de a o determina sa dea suma de 280.000 euro sau sa isi transfere averea in proprietatea lor, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1 si 3 C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infractiunii retinute in sarcina inculpatilor Anghel Fanica si Anghel Florin a constat in constrangerea martorului Capatana Marian Adrian prin amenintarea sa cu moartea.
Astfel, la data de 26.03.2014, inculpatul Anghel Florin l-a amenintat in mod direct pe martor afirmand ca il va injunghia in cap in timp ce coinculpata Anghel Fanica a solicitat in mod expres restituirea sumei in discutie, respectiv 280.000 euro.
Cu aceeasi ocazie, ulterior acestei amenintari, inculpata Anghel Fanica a solicitat martorului Capatana Marian Adrian sa incheie un act prin care sa ii dea propria casa iar ulterior atat ea cat si coinculpatul Anghel Florin i-au cerut martorului sa isi transfere toate bunurile in proprietatea lor iar pentru a intari aceste solicitari, inculpatul a lansat o noua amenintare afirmand ca daca martorul nu se va conforma solicitarilor ii va injunghia pe toti.
Urmarea imediata a faptei retinute in sarcina inculpatilor a constat in incalcarea libertatii psihice a martorului Capatana Marian Adrian prin insuflarea unei stari de temere pentru viata si siguranta sa.
Amenintarile exercitate de catre inculpat asupra martorului au fost apte sa ii provoace acestuia din urma stari de temere.
Inculpatul Anghel Florin era la momentul respectiv judecat si condamnat nedefinitiv pentru savarsirea unei infractiuni contra vietii si facea parte dintr-o familie cu puternice legaturi cu lumea interlopa din regiunea Olteniei, imprejurari cunoscute de catre martor.
De asemenea, martorul si inculpatul locuiesc in aceeasi mica localitate, Draganesti Olt, ceea ce ar fi usurat localizarea martorului de catre inculpat.
Intre fapta imputata in sarcina inculpatilor si urmarea imediata produsa a existat o legatura de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatii Anghel Florin si Anghel Fanica au actionat cu intentie directa, calificata prin scop, in sensul ca au prevazut rezultatul socialmente periculos al faptelor lor si au urmarit producerea acestuia.
Astfel, inculpatul Anghel Florin a exercitat amenintarile descrise mai sus asupra persoanei vatamate, urmarind sa ii provoace o stare de temere si avand convingerea ca prin fapta sa va realiza constrangerea acesteia din urma pentru a o determina sa dea sumele solicitate.
La randul ei, in conditiile in care fiul ei exercita amenintari asupra martorului, inculpata Anghel Fanica i-a cerut acestuia din urma sa adopte conduita care le-ar fi asigurat obtinerea in mod injust a unui folos patrimonial.
Cu privire la aceasta infractiune, se retine ca inculpatii au savarsit-o in coautorat, actionand in mod conjugat, in baza unei rezolutii infractionale comune, pentru atingerea aceluiasi scop, respectiv determinarea martorului Capatana Marian Adrian sa dea suma de 280.000 euro ori sa isi transfere toate bunurile in proprietatea lor. In acest sens, faptele retinute in sarcina celor doi inculpati s-au completat si sprijinit reciproc intr-o activitate infractionala comuna.

Faptele inculpatilor Constantin Marius, Anghel Izaura si Anghel Grinica Ion care la datele de 26.05.2014 si 29.05.2014, au exercitat constrangeri asupra persoanei vatamate Basescu Mircea, constand in amenintarea cu darea in vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromitatoare pentru persoana amenintata si pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare in infractiuni de coruptie, cu scopul de a o determina sa dea suma de 280.000 euro, primind suma de 10.000 euro de la persoana vatamata, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1, 2 si 3 C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infractiunii retinute in sarcina celor trei inculpati a constat in exercitarea de amenintari care vizau dezvaluirea in presa a unor presupuse fapte de coruptie savarsite de catre persoana vatamata.
De asemenea, in conditiile in care asupra persoanei vatamate se exercitau amenintarile aratate anterior, toti cei trei inculpati au solicitat acesteia sa dea cei 280.000 euro in discutie.
Urmarea imediata a constat in infrangerea libertatii psihice a persoanei vatamate prin inducerea unei stari de temere si nesiguranta cu privire la denigrare sa viitoare in mass media.
Intre faptele retinute in sarcina inculpatilor si urmarea imediata produsa a existat o legatura de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatii au actionat cu intentie directa, calificata prin scop, in sensul ca au prevazut rezultatul socialmente periculos al faptelor lor si au urmarit producerea acestuia.
Scopul urmarit de cei trei inculpati a fost acela de a obtine in mod injust un folos patrimonial, respectiv suma de 280.000 euro.

Retinerea prevederilor art.77 lit.a C.pen. este justificata in privinta acestei infractiuni deoarece ea a fost comisa in forma de participatie a coautoratului de toti cei trei inculpati.

In privinta inculpatilor Constantin Marius si Anghel Izaura, retinerea circumstantei agravante prevazute de art.77 lit.d C.proc.pen. este justificata de imprejurarea ca acesti au savarsit infractiunea de santaj analizata anterior impreuna cu inculpatul minor Anghel Grinica Ion.
Data fiind varsta inculpatului Anghel Grinica Ion, vor fi retinute prevederile art.113 C.pen.

De asemenea, inculpatul Constantin Marius a comis infractiunea de santaj retinuta in sarcina sa in stare de recidiva, motiv pentru care vor fi retinute prevederile art.41 alin.1 C.pen.

Fapta inculpatului Anghel Florin care la data de 31.05.2014, in cadrul unei discutii telefonice purtate din Penitenciarul Colibasi, prin intermediul postului telefonic mobil cu persoana vatamata Basescu Mircea, i-a solicitat acesteia sa isi retraga plangerea formulata si sa dea declaratii din care sa rezulte inexistenta faptei de santaj investigata in prezenta cauza, astfel incat inculpatul Constantin Marius sa fie pus in libertate prin admiterea contestatiei formulate impotriva incheierii de arestare a Tribunalului Constanta, amenintand ca in caz contrar va da in vileag, prin intermediul presei, fapte compromitatoare pentru persoana vatamata si pentru familia acesteia, respectiv implicarea ei in savarsirea unor infractiuni de coruptie, urmand sa disemineze si o presupusa inregistrare avand ca obiect aceste aspecte, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de santaj, prevazuta de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1, 2 si 3 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infractiunii retinute in sarcina inculpatului a constat in amenintarea persoanei vatamate, in cadrul unei discutii telefonice pe care cei doi au purtat-o la data de 31.05.2014, dupa arestarea preventiva a coinculpatului Constantin Marius.

Obiectul amenintarilor exercitate asupra persoanei vatamate l-a constituit din nou darea in vileag, prin intermediul presei, a unor presupuse infractiuni de coruptie comise de aceasta din urma.

Urmarea imediata a infractiunii a constat in incalcarea libertatii psihice a persoanei vatamate, prin inducerea unei stari de temere legata de viitoarea sa denigrare si compromitere in cadrul unei campanii de presa.

Intre urmarea imediata produsa si faptele inculpatului Anghel Florin exista o legatura de cauzalitate.

Aceasta din urma infractiune a fost comisa de catre inculpatul Anghel Florin in stare de recidiva, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art.41 alin.1 C.pen.

De asemenea, inculpatul Anghel Florin a savarsit toate infractiunile de santaj retinute in sarcina sa inainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna ele, astfel incat se vor retine dispozitiile art.38 alin.1 C.pen.

3. Latura civila

Persoana vatamata Basescu Mircea a precizat in cursul urmaririi penale ca nu se constituie parte civila in procesul penal impotriva inculpatilor.

Capatana Marian Adrian a precizat in cursul urmaririi penale ca nu doreste sa participe in procesul penal in calitate de persoana vatamata si ca nici nu se constituie parte civila impotriva inculpatilor".


Trimite pe Whatsapp
comments powered by Disqus

Citește și:

populare
astăzi

1 Uite cine ne-a FURAT nouă țara!

2 Traian Băsescu, SINGURUL politician EUROPEAN care pune degetul pe „RANA” Brexit!

3 CUTREMUR / Ghiță, dă-le-o mă, că pățești ca SOV! RTV, în pericol de ÎNCHIDERE!

4 CUTREMURĂTOR! Sistemul care CONTROLEAZĂ România. Adevarații PĂPUȘARI. Capitolul UNU

5 EXPLOZIV / Trompy, te-a „COCOȘAT” Tăriceanu? Și care e faza cu „GĂURILE COPLANARE”?

recomandări

Te ia DNA: Vasile Blaga

Odin este un zeu întâlnit în mitologia...

Nici nu știam că există sportul ăsta!