Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici.×

Alina Bica, audiată la Comisia SRI; Manda: A vorbit de implicări ale persoanelor din SRI în dosare

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost audiată, joi, la Comisia parlamentară de control al activității SRI, unde a vorbit despre implicări ale persoanelor din conducerea acestui serviciu în dosare la care a participat sau le-a instrumentat, "în ambele sensuri", a declarat senatorul PSD Claudiu Manda, președintele acestei comisii.

"Astăzi am avut o primă audiere a Alinei Bica. A rămas ca peste două săptămâni să ne vedem din nou pentru că nu am reușit să epuizăm toate subiectele pe care aveam de gând să le lămurim. Am discutat și ne-a spus despre implicări ale persoanelor din conducerea SRI la dosare la care domnia sa a participat sau le-a instrumentat, în ambele sensuri. În sensul de a sprijini pe unul sau pe unii dintre cei care erau inculpați cu măsuri mai puțin severe, sau intervenții în unele cazuri împotriva unor inculpați sau învinuiți cu măsuri pe care le solicitau persoane din conducerea SRI, cu măsuri mai severe", a precizat Manda.

El a adăugat că unele dintre cazurile pe care Alina Bica le-a prezentat comisiei au fost prezentate de aceasta și în spațiul public.

"A spus că pentru o perioadă de un an de zile, un an și ceva, era una dintre persoanele din Parchet care aviza mandate de interceptare pe siguranța națională. Ne-a spus niște cifre pe care le considerăm oarecum uluitoare: între 16 și 20 de mandate pe zi. Un mandat avea în medie 10 persoane. Acest lucru s-a întâmplat în jur de un an de zile. Domnia sa spunea că în momentul în care a început să spună că nu o să mai dea aviz pe astfel de mandate de interceptare, a fost schimbată dintre procurorii care trebuiau să dea astfel de avize. Era foarte interesant pentru domnia sa că aceste mandate pe legea siguranței naționale vizau primari, președinți de Consilii Județene, sportivi, oameni de afaceri, persoane de orice fel și nu i s-a părut că este relevant pentru siguranța națională, motiv pentru care a și dezvoltat acest subiect și a ajuns să fie înlocuită (...)", a arătat Manda.

Potrivit acestuia, Alina Bica a vorbit "dacă și în ce măsură cunoaște domnia sa despre implicarea ofițerilor SRI în dosare penale, în întocmirea de rechizitorii și de documentare alta decât cea informativă" și a dat niște exemple în acest sens, pe care comisia urmează să le verifice.

După audiere, Alina Bica a declarat că a venit la această comisie pentru a discuta despre modul de lucru pe care l-a avut cu anumite persoane din anumite instituții, menționând că a oferit date și elemente relevante și concrete care să arate o "anume" abordare.

Cât privește relația cu fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, ea a spus că a oferit elemente "concrete și relevante inclusiv cu privire la acest aspect".

"Eu vreau să relev următorul lucru: E nu am o problemă cu o instituție sau cu alta, că este SRI sau că este DNA sau că este orice altă instituție. Eu am o problemă cu atitudinea și activitatea anumitor persoane din aceste instituții, activitate pe care nu o consider corespunzătoare. Motiv pentru care depoziția mea a fost în legătură strict cu aceste aspecte. Nu e problema mea să apreciez, vreau să cred și am încredere că măcar în ceea ce privește SRI, noua conducere în mod cert va acționa conform legii și nu am niciun motiv să cred că va fi altfel", a afirmat Bica, precizând că peste două săptămâni va veni din nou la comisie cu noi probe.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 SENZAȚIONAL! Ramona Strugariu dezvăluie cum au fost UMILIȚI maimuțoii penalilor la Bruxelles!

2 Liviu Avram a scris un articol înfiorător despre Dragnea! Acesta o fi fost scenariul, oameni buni?

3 Scene ȘOCANTE la Antena 3! I-au filmat telefonul unei invitate și Gâdea a citit mesajele pe post!

4 BOMBA nopții! Afacerea „Pelerinajul”! Dezvăluiri INCENDIARE despre Clanul Firea / Pandele

5 Patronul Omnia Turism, George Negru, a pierdut TOȚI banii firmei la RULETĂ! Zeci de milioane de euro!

recomandări

Te ia DNA: Mircea Man

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Coaste de miel cu mentă și chimion