Administratorul Tehnologica Radion a fost arestat. Cine este Theodor Berna, “regele asfaltului” care este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani

Administratorul societăţii Tehnologica Radion Bucureşti, Theodor Berna, cercetat alături de mai mulţi oameni de afaceri într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste o sută de milioane de euro, a fost arestat preventiv.

Administratorul Tehnologica Radion a fost arestat (Imagine: Shutterstock)

Magistraţii Tribunalului Prahova au admis, marţi, propunerea Parchetului Curţii de Apel Ploieşti şi au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Theodor Berna, administrator al firmei Tehnologica Radion Bucureşti, cercetat într-un dosar penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, au declarat reprezentanţi ai Tribunalului Prahova.

Decizia Tribunalului Prahova poate fi contestată în termen de 24 de ore, la Curtea de Apel Ploieşti.

Theodor Berna este singurul inculpat din acest dosar care a fost dus în instanţă marţi, cu propunerea de arestare preventivă.

Theodor Berna, administrator la SC Tehnologica Radion SRL Bucureşti şi la SC Teloxim Con SRL Bucureşti, fusese reţinut luni seară, fiind cercetat, alături de alţi oameni de afaceri, într-un dosar penal de evaziune fiscală şi spălare de bani în care anchetatorii au calculat un prejudiciu estimat la o sută de milioane de euro.

De asemenea, procurorii reţinuseră în acest dosar şi o a doua persoană, Florian Bujoreanu, administrator la SC Proiect Alfa Capital SRL Bucureşti, în timp ce alte cinci persoane - administratori ai unor societăţi comerciale - au fost puse sub control judiciar pentru spălare de bani.

În acest dosar, procurorii au audiat opt persoane care sunt acuzate că în calitate de administratori ai mai multor firme au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale urmate de transferuri de bani, în scopul ascunderii provenienţei ilicite a acestora, sume care ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor firme ”fantomă”.

Potrivit procurorilor Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, prejudiciul estimat în acest caz este de 104.940.660 de lei (23 de milioane de euro) rezultat din evaziune fiscală şi de 353.089.030 lei (78,5 milioane de euro) din spălare de bani.

Numele firmei de construcţii Tehnologica Radion apare în rechizitoriul întocmit de procurori în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro în care au fost trimişi în judecată fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu şi mai mulţi oameni de afaceri.

Theodor Berna, care controlează companiile de construcţii Tehnologica Radion şi Teloxim Con şi care a fost reţinut ieri seară într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro, este unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri din industria construc­ţiilor.

Principala firmă a acestuia, Tehnologica Radion, a câştigat de-a lungul timpului o serie de contracte cu statul: potrivit datelor ZF, Tehnologica Radion a câştigat numai în 2009 şi 2010 contracte de achiziţii publice de 386 de milioane de euro. Printre principalele contracte câştigate de-a lungul timpului de Tehnologica Radion se numără cele de reabilitare şi întreţinere de străzi sau drumuri în partea de sud a ţării, în judeţe precum Ilfov, Giurgiu sau Dolj. De asemenea, Tehnologica Radion are un contract de 53 de milioane de euro penrtu reabilitarea şi extinderea la 4 benzi a unui sector de 11,2 kilometri din centura Capitalei, între DN 2 (Voluntari) şi A2 (autostrada Bucureşti-Constanţa).

Tehnologica Radion se numără printre cei mai mari 10 constructori din România, înregistrând anul trecut o cifră de afaceri de 81 de milioane de euro şi un profit net de 1 milion de euro, arată datele de la Ministerul Finaneţlor. Dacă profitul net s-a menţinut la acelaşi nivel cu anul 2012, în schimb rulajul a scăzut cu 36%. Firma lui Berna a avut anul trecut un număr mediu de 2.000 de angajaţi.

Pe de altă parte, cealaltă firmă a lui Berna, Teloxim, a consemnat în 2013 afaceri de 7,8 milioane de euro şi un profit net de 0,7 milioane de euro cu 46 de angajaţi.

Preşedintele Traian Băsescu declara în 2011, în contextul unor contestaţii depuse pentru construcţia de autostrăzi din fonduri europene, că cel puţin pe unul dintre contestatari îl ştie “de meserie descurcăreţ” şi că autorităţile ar trebui “să îi dea peste mânuţe”. Gândul.info scria la acel moment că preşedintele ar fi făcut referire la firma Tehnologica Radion, care depusese contestaţii atât pentru Timişoara-Lugoj, lot 2, cât şi pentru Sibiu-Orăştie, lot 1.

Berna este al doilea “rege al asfaltului” reţinut în ultimii ani, după ce Nelu Iordache, care controlează firma de construcţii Romstrade, a fost arestat pentru deturnarea unor fonduri europene.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Se prăbușește regimul! Surse PSD: Dragnea a angajat în administrația centrală peste 3500 de apropiați ai inter…

2 AUDIO Acesta este Ponta, oameni buni! Sebastian Ghiță: „I-am zis lu Ponta, bă, o fut pe mă-ta, te duci pe stic…

3 Furtună la TAROM / Pilotul Emil Dobrovolschi critică schimbarea Mădălinei Mezei de la șefia TAROM și numirile po…

4 VIDEO Pe ăsta îl saltă primul! S-a autodenunțat în direct! S-a dus acasă la fosta șefă TAROM! „M-am întâlnit c…

5 VIDEO De ce nu-l reține DNA pe acest infractor? Acestea sunt imaginile de la întâlnirea Cuc-Mezei din fața cas…

recomandări

Te ia DNA: Valentin Constantin Bretfelean

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Faceți cunoștință cu Grumpy cat japoneză, care e chiar mai grumpy decât originala