ANI a constatat incompatibilitatea, existența conflictului de interese sau suspiciuni de corupție în cazul a 25 de aleși locali

ANI a constatat incompatibilitatea, existența conflictului de interese sau suspiciuni de corupție în cazul a 25 de aleși locali

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat vineri că a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunilor de conflict de interese, fals în declarații sau infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, în cazul a 25 de aleși locali.

Printre cei vizați se numără președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Mihai Adrian Ștef, suspectat de conflict de interese penal și infracțiuni asimilate celor de corupție.

"În exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la vizarea/semnarea/aprobarea mai multor documente prin care s-a obținut un folos patrimonial în valoare de 1.233.380,92 lei de către SC Folda Security România, societate în cadrul căreia a deținut calitatea de asociat și funcția de administrator. Agenția Naționala de Integritate a sesizat Direcția Naționala Anticorupție — Serviciul teritorial Oradea în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese (...) și a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție", se arată într-un comunicat al ANI, transmis AGERPRES.

În plus, la data de 21 martie 2014, ANI a constatat faptul că Ștef s-a aflat în stare de incompatibilitate, ca urmare a deținerii simultane de funcții și calități, contrar prevederilor legale.

ANI a mai constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă sau indicii privind posibila săvârșire a unor infracțiuni în cazul a opt primari, nouă viceprimari, un consilier județean, cinci consilieri locali și un fost consilier local.

Știre în curs de actualizare.

AGERPRES / (AS — autor: George Onea, editor: Vicențiu Purcărea)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro