ANM: Vremea se răcește din ce în ce mai mult, iar minimele coboară sub zero grade în întreaga țară

ANM: Vremea se răcește din ce în ce mai mult, iar minimele coboară sub zero grade în întreaga țară

Vremea va continua să se răcească din ce în ce mai mult în următoarele două săptămâni, mediile nocturne se vor situa sub zero grade Celsius în toate regiunile țării, iar precipitațiile, în general mixte și sub formă de ninsoare, își vor face apariția mai ales spre finalul lunii noiembrie, se arată în prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul 24 noiembrie - 7 decembrie, publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie /ANM/.

În Banat, vremea se va răci în primele zile, astfel încât pe data de 26 noiembrie media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 5 grade, iar cea a temperaturilor minime la—1 grad. Între 27 și 29 noiembrie, valorile termice medii vor crește cu până la două grade Celsius, atât ziua cât și noaptea, apropiindu-se de cele normale pentru sfârșitul lunii noiembrie. În primele zile ale lunii decembrie se va declanșa un proces de răcire, lent dar continuu, maximele diurne urmând să coboare spre o medie de 3 grade.

Regimul mediu al minimelor nocturne va evolua tot descrescător, respectiv de la unu la două grade, pe 1 decembrie, spre—2 grade, pe 7 decembrie.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, predominant ploi, va fi mai ridicată în a doua săptămână de prognoză.

În Crișana, în primele zile ale intervalului, media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 5 grade, iar în perioada 28-30 noiembrie aceasta va urca spre 7-8 grade. În cursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, maximele medii diurne vor scădea treptat, de la 7 grade la 3 grade. Regimul termic al minimelor nocturne va fi ușor sub cel normal pentru această perioadă.

Astfel, se vor înregistra valori negative ale mediei temperaturilor minime de până la—2 grade în cele mai reci nopți, iar în jurul datei de 1 decembrie această medie va putea urca spre un grad Celsius. Între 24 și 27 noiembrie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă, dar ulterior se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ.

Pentru regiunea Transilvaniei, cu variații de temperatură în general mici de la o zi la alta, vremea se va menține ușor mai rece decât în mod obișnuit. Media regională a temperaturilor maxime nu va depăși 4 grade, iar între 26 și 28 noiembrie și, din nou, între 4 și 7 decembrie aceasta va fi în jurul a două grade.

Temperaturile minime vor avea permanent o medie sub zero grade Celsius, iar în cele mai reci nopți, estimate la mijlocul acestei săptămâni și spre sfârșitul intervalului de prognoză, aceasta va coborî până în jurul a—5 grade. Între 24 și 27 noiembrie vor fi condiții reduse de precipitații, însă în intervalul 28 noiembrie — 5 decembrie va crește probabilitatea de apariție a precipitațiilor mixte, în general slabe.

În Maramureș, vremea se va răci treptat până în data de 28 noiembrie, având drept rezultat scăderea mediei regionale a temperaturilor maxime, de la 5 grade la 3 grade și a celei a temperaturilor minime, de la—1 grad la—4 grade. În intervalul 29 noiembrie — 1 decembrie, regimul termic va fi normal, cu o medie regională a valorilor maxime de 5-6 grade și a celor minime în jurul a—2 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, valorile termice vor scădea ușor și treptat, astfel încât mediile diurne vor coborî spre două grade, iar cele nocturne spre—4 grade. Începând cu 28 noiembrie, temporar se vor semnala ploi, lapovițe și ninsori, în general slabe cantitativ.

În Moldova, vremea va continua să se răcească, devenind deosebit de rece în 26 noiembrie, când media regională a temperaturilor maxime va fi de doar—2 grade. Ulterior, valorile termice diurne vor crește ușor, până la o medie în jurul a un grad Celsius, în data de 2 decembrie. Între 3 și 7 decembrie, majoritatea temperaturilor maxime se va situa în ecartul zero grade Celsius, până la—2 grade.

Regimul termic al temperaturilor nocturne va fi, de asemenea, sub cel normal pentru sfârșitul de noiembrie și începutul de decembrie, întrucât în intervalul de prognoză vor fi permanent medii negative ale temperaturilor nocturne, oscilând între—4 și—7 grade. Pe parcursul primei săptămâni, temporar va fulgui, iar după data de 30 noiembrie va crește probabilitatea de apariție a precipitațiilor mixte.

În Dobrogea, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă din an. Media regională a temperaturilor maxime va scădea la începutul intervalului de la 4 la două grade Celsius, iar apoi va crește până în jur de 6 grade (în 2 și 3 decembrie). Între 4 și 7 decembrie, valorile termice diurne medii vor reveni la două grade. Evoluția temperaturilor medii nocturne va fi asemănătoare, respectiv o scădere spre—3 grade în primele zile, apoi o creștere treptată spre două grade, în 2 și 3 decembrie. Spre finalul intervalului va fi o revenire la valori sub zero grade Celsius.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, mixte, va fi mai ridicată în cea de-a doua săptămână.

În Muntenia, în prima săptămână, media regională a temperaturilor maxime va fi de cel mult 3 grade, ceea ce va determina o vreme deosebit de rece pentru sfârșitul lunii noiembrie, în contextul în care temperaturile nocturne vor coborî spre o medie de—3 grade. Între 28 noiembrie și 3 decembrie, valorile termice vor crește ușor, atât ziua cât și noaptea, astfel încât media temperaturilor diurne va ajunge la 4 grade, iar cea a temperaturilor nocturne la zero grade. Ulterior, se va produce o răcire, urmând ca pe 7 decembrie media valorilor termice diurne să fie de un grad Celsius, iar cea a valorilor nocturne de—4 grade. Intervalul 24-28 noiembrie va fi caracterizat prin precipitații slabe pe spații restrânse, predominant fulguieli și burnițe.

Începând cu 29 noiembrie crește probabilitatea de apariție a precipitațiilor mixte.

Pentru zona Olteniei, până pe data de 27 noiembrie, vremea se va răci, astfel că media regională a temperaturilor maxime va coborî spre un grad, iar cea a temperaturilor minime, spre—3 grade. Între 28 noiembrie și 2 decembrie, valorile termice medii vor crește cu două, trei grade, atât ziua cât și noaptea, apropiindu-se de cele normale pentru sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie. În a doua parte a celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză se prefigurează un nou proces de răcire.

Din 28 noiembrie și până la sfârșitul intervalului de prognoză va crește probabilitatea de apariție a precipitațiilor mixte.

La munte, până pe data de 26 noiembrie, media temperaturilor maxime se va situa între—1 și—3 grade, iar între 27 noiembrie și 2 decembrie, valorile termice medii diurne vor crește ușor ajungând la două grade Celsius.

Începând cu data de 3 decembrie, maximele medii diurne vor scădea ușor și treptat spre—1 grad. Regimul minimelor nocturne va cunoaște doar mici variații pe parcursul celor două săptămâni, astfel încât se vor înregistra valori medii ale temperaturilor minime sub pragul de îngheț, cuprinse între—8 și—5 grade. În prima parte a acestei săptămâni se vor semnala ninsori slabe și doar pe arii restrânse, dar, începând cu 28 noiembrie și până la sfârșitul intervalului de prognoză, probabilitatea de apariție a precipitațiilor, predominant ninsori, va fi ridicată.

Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menționează ANM.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria