Anunț OFICIAL de la DNA: E acuzat de trafic de influenţă

Anunț OFICIAL de la DNA: E acuzat de trafic de influenţă

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pe Liviu Petrache, director al Direcţiei de Mentenanţă şi Dezvoltare din cadrul Societăţii pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport (Smart) SA, acuzat de trafic de influenţă.

Aceeaşi măsură s-a luat şi faţă de Marius Merfu, administrator al unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă. 

Potrivit unui comunicat al DNA, în primăvara anului 2015, Liviu Petrache, în calitate de director, a pretins şi primit pentru sine şi pentru alţii, de la Marius Merfu, 4 telefoane mobile, în valoare totală de circa 16.000 lei, în schimbul intervenţiilor sale la nivelul decidenţilor din cadrul Sucursalei Constanţa a societăţii de stat SC Smart SA. 

"Concret, inculpatul Petrache a depus diligenţele necesare pentru a determina persoanele respective să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, astfel încât să fie aprobată achitarea în avans a unei facturi emise de societatea lui Merfu. Ulterior, urmare a înţelegerii dintre cei doi, omul de afaceri i-a remis, printr-un intermediar, inculpatului Petrache un colet ce conţinea 4 telefoane mobile marca Samsung Galaxy S6 edge", precizează DNA. 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar. 

"Inculpaţilor Petrache şi Merfu li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", subliniază DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA