Băsescu, după ce a decorat mai mulţi prelaţi: BOR rămâne singura instituţie care în afara frontierelor îi poate ţine pe români laolaltă

Băsescu, după ce a decorat mai mulţi prelaţi: BOR rămâne singura instituţie care în afara frontierelor îi poate ţine pe români laolaltă

Preşedintele Traian Băsescu a decorat, marţi, mai mulţi prelaţi, el declarând că acest gest reprezintă un simbol al recunoştinţei pe care le-o poartă acestor ierarhi ai Bisericii Române, care, departe de ţară, îi ţin uniţi pe români alături de biserică şi le creează posibilitatea de a se întâlni.

Băsescu, după ce a decorat mai mulţi prelaţi: BOR rămâne singura instituţie care în afara frontierelor îi poate ţine pe români laolaltă (Imagine: presidency.ro)

La ceremonia de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi doar cinci din cei zece prelaţi care au fost decoraţi de preşedinte, respectiv Înaltpreasfinţitul Iosif (Ilie) Pop, mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Preasfinţitul Siluan (Ciprian) Şpan, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfinţitul Timotei Lauran, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitului Macarie (Marius Dan) Drăgoi, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, Preasfinţitului Siluan (Cristian Constantin) Manuilă, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că evenimentul este "specific unui preşedinte care se apropie de sfârşitul mandatelor lui" şi el este un simbol al recunoştinţei pe care o poartă celor zece reprezentanţi ai Bisericii decoraţi şi care, departe de ţara mamă, "îi ţin pe români uniţi, îi ţin pe români alături de biserică şi de ţară şi mai ales le creează românilor din afara frontierelor posibilitatea să se întâlnească".

Şeful statului a afirmat că desele deplasări pe care le-a avut în lume şi întâlnirile din afara graniţelor i-au arătat importanţa serviciului pe care înalţii ierahi îl fac lui Dumnezeu, dar şi românilor şi faptul că "Biserica Ortodoxă Română rămâne singura instituţie care în afară de frontierele României îi poate ţine pe români laolaltă".

"Am văzut dragostea cu care înconjuraţi copiii, dumneavoastră şi preoţii din subordinea dumneavoastră care organizează şcoli de duminică, pentru a le menţine învăţătura pentru limba română. În toate bisericile dumneavoastră, că au fost în America, în America de Sud, în Europa, aici la noi în Balcani sau în Republica Moldova, steagul României este acolo unde este şi Biserica Ortodoxă Română", a mai declarat Traian Băsescu.

Preşedintele s-a arătat impresionat de serviciul extraordinar şi dârzenia preoţilor români de la Ierusalim.

"Tuturor am vrut să le dau un semn de recunoştinţă, nu numai celor mai înalţi ierarhi din afara frontierelor, dar şi preoţilor de rând care slujesc în biserică, care organizează vizite ale românilor în spaţii de românism oriunde s-ar afla el în lume. Vă mulţumesc mult şi luaţi decorarea de astăzi ca un semn de respect şi de mulţumire a statului român pentru serviciul pe care îl faceţi nu numai bunului Dumnezeu, dar şi românilor", a mai afirmat şeful statului.

Traian Băsescu a ţinut să precizeze că decoraţiile vor fi transmise prin ambasade şi ierarhilor care au absentat de la ceremonie. "Distanţa i-a împiedicat să fie aici, dar recunoştinţa noastră trebuie să ajungă prin ambasade la cei pentru care am semnat decretul", a arătat şeful statului.

La rândul său, Patriarhul Daniel, prezent la ceremonia de decorare de la Palatul Cotroceni, a declarat că este o onoare deosebită pentru cei zece ierarhi pe care şeful statului i-a decorat astăzi, "dar şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, deoarece este recunoaşterea unei activităţi pastoral-misionare foarte intensă şi foarte bogată".

"Este vorba despre o experienţă nouă, niciodată Biserica Ortodoxă Română nu a avut o diasporă atât de mare, aproape 4 milioane de credincioşi ortodoxi români şi aceasta a însemnat înfiinţarea de sute de parohii. Avem o şansă şi o provocare în acelaşi timp, ca experienţă nouă şi o şansă de a arăta că Biserica urmează pe credincioşii ei şi răspunde nevoilor spirituale, pastorale, oriunde s-ar afla ei", a mai declarat Patriarhul Daniel, adăugând că "această obligaţie, datorie spirituală a Bisericii a fost ajutată de către statul român".

"Dorim să exprimăm recunoştinţa noastră pentru pasiunea şi înţelepciunea cu care excelenţa voastră susţineţi diaspora română, în general şi în special diaspora română care se adună în biserică, în jurul sfântului altar şi încearcă să păstreze credinţa ortodoxă, dar şi spiritualitatea românească. Această legătură între cult şi cultură este un dat, fundamental în istoria poporului român şi de aceea noi împlinim de fapt o vocaţie primită de la începutul creştinismului pe teritoriul românesc", i-a transmis Patriarhul Daniel preşedintelui Traian Băsescu.

"Ne încurajaţi foarte mult când accentuaţi importanţa menţinerii identităţii româneşti şi, în acelaşi timp, cooperarea dintre stat şi Biserică. Vă mulţumim foarte mult pentru grija pe care o arătaţi pentru românii din Valea Timocului, din Basarabia, unde recent aţi realizat o biserică nouă, mare, frumoasă, de lemn. Aceste aspecte ale unei cooperări binecuvântate şi fructuoase ne îndeamnă să continuăm activitatea începută. Vă dorim sănătate multă, acceaşi pasiune, aceeaşi dragoste faţă de ţară, dar şi faţă de poporul român de pretutindeni", a mai transmis Patriarhul.

După ceremonia de decorare, preşedintele Traian Băsescu a ciocnit o cupă de şampanie cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe participanţi la ceremonia de decorare, discutând aproximativ un sfert de oră cu Patriarhul Daniel şi cu prelaţii.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale