Băsescu: Justiția la televizor le convine unor lideri ai justiției, dar distanța până în stradă poate fi mică

Băsescu: Justiția la televizor le convine unor lideri ai justiției, dar distanța până în stradă poate fi mică

Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că la momentul actual justiția se face "și la televizor", iar asta se întâmplă deoarece "unor lideri ai justiției le convine politic acest lucru", însă atenționează că "distanța de la televizor până în stradă poate fi uneori foarte mică". ''Dacă nu a ucis, dacă nu a violat, dacă nu a falsificat probe, dacă nu s-a sustras urmăririi penale, omul trebuie judecat neîncarcerat. Doar așa justiția va fi credibilă. În libertate, inculpatul se poate apăra. Încarcerat preventiv, are șanse minime la apărare și zero la păstrarea demnității", afirmă Băsescu, într-un mesaj postat marți pe pagina sa de Facebook .

În acest context, el amintește că în timpul mandatului său au fost judecate și condamnate persoane precum Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Ioan Avram Mureșan, Decebal Traian Remeș, Codruț Sereș, Zsolt Nagy sau Relu Fenechiu.

"Toți au fost anchetați și judecați în libertate (nu este meritul meu, ci al justiției), cu respectarea integrală a drepturilor, inclusiv a demnității lor. De aceea și pedepsele aplicate de justiție au fost credibile. (...) Acum se face justiție și la televizor pentru că unor lideri ai justiției le convine politic acest lucru. Aveți însă grijă că distanța de la televizor până în stradă poate fi uneori foarte mică", susține fostul șef al statului.

Traian Băsescu afirmă că el crede în justiție, dar nu în cea făcută "prin zdrobirea cu anticipație a inculpatului". În opinia sa, pot fi văzuți "mult prea frecvent" inculpați scoși în cătușe, "cu presa anunțată din vreme", "inculpați sub presiunea publică și nepublică a celor mai puternice instituții ale statului (procurori, SRI, poliție, Curte de Conturi etc.)".

De asemenea, arată Băsescu, pot fi văzuți "inculpați condamnați de televiziuni înainte de a fi judecați, în baza denunțurilor și a delațiunilor din dosare date "pe surse" chiar de procurori, inculpați încarcerați înainte de a fi judecați pentru a-i zdrobi psihic și pentru a le diminua șansele la apărare".

Totodată, fostul președinte acuză faptul că inculpatul nu ar avea voie să se apere public, "chiar în condițiile în care procurorii dau ei înșiși la presă date trunchiate din dosar". "Acte de acuzare în care probele în favoarea inculpatului sunt înlocuite cu considerații, adesea politice, și cu justificări legate de opinia publică pe care tot unii procurori o 'montează' prin documente selectiv 'scăpate' din dosar către presă. Avocați care sunt persiflați, atenționați și, 'la nevoie', reținuți, dacă îndrăznesc să-și apere clienții. Sunt doar câteva elemente ale modului de a face justiție în ultimele șase luni de către unii procurori", declară Traian Băsescu.

El precizează că aceste considerații ale sale nu sunt dedicate nimănui și a dorit doar să aibă conștiința împăcată că le-a scris.

"România are nevoie de justiție mai mult decât de orice altceva. Am crezut și voi crede întotdeauna că leacul la corupție, dar și la păstrarea echilibrelor sociale, este o justiție fermă, care nu ocolește pe nimeni. De aceea, timp de zece ani am susținut consolidarea instituțională și legislativă, precum și independența justiției. Dar niciodată n-am să cred că practici precum cele mai sus descrise înseamnă o justiție credibilă pe termen lung", a mai scris Băsescu. AGERPRES



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...