Chiliman, Moisescu, Costescu și Brad, la DNA Ploiești pentru prelungirea controlului judiciar

Chiliman, Moisescu, Costescu și Brad, la DNA Ploiești pentru prelungirea controlului judiciar

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, care este urmărit penal pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată, dar și fostul trezorier al PNL, Vlad Moisescu, Ion Brad, consilier local la Sectorul 1, și Ioana Costescu, consilier personal al lui Chiliman, s-au prezentat, luni dimineață, la sediul DNA Ploiești. Potrivit unor surse judiciare, procurorii le vor aduce la cunoștință celor patru decizia de prelungire a măsurii controlului judiciar dispusă în privința lor în cursul lunii iunie.

Andrei Chiliman este cercetat de procurorii anticorupție într-o cauză conexată la dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, în care au mai fost puși sub acuzare Vlad Moisescu (fost trezorier al PNL), Ioana Costescu (consilier personal al primarului) și Ion Brad (consilier local).

Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita și încasa comisioanele și dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu și Ion Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și, ulterior, pe parcursul derulării acestora.

Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale au fost împărțiți în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL — filiala Sector 1.

DNA arată că diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.

Gruparea ar fi obținut astfel peste 8 milioane de euro de la SC Straco SRL, reprezentată de Traian Horpos și Alexandru Horpos, sumă ce reprezenta 10% din plățile efectuate de către Primăria sectorului 1 către firmă, în perioada 2007 — 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică. De asemenea, grupul a obținut de la SC Romair Consulting SRL, reprezentată de Gheorghe Boeru, suma de 300.000 lei.

Acest dosar a fost constituit în urma investigațiilor derulate de DNA Ploiești într-un alt dosar, în care sunt cercetați, printre alții, Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, parlamentarii Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, președintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, și directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”