Cinci administratori de firme din Deva, Dej şi Cluj, cercetaţi pentru evaziune de 14 milioane lei

Cinci administratori de firme din Deva, Dej şi Cluj, cercetaţi pentru evaziune de 14 milioane lei

Cinci administratori ai unor societăţi comerciale din Deva, Dej şi Cluj-Napoca sunt cercetaţi de poliţişti, fiind acuzaţi că, în perioada 2009-2012, au creat bugetului de stat un prejudiciu de 14 milioane lei, prin neînregistrarea în contabilitate a cheltuielilor aferente unor tranzacţii cu cereale.

Cinci administratori de firme din Deva, Dej şi Cluj, cercetaţi pentru evaziune de 14 milioane lei (Imagine: Liviu Maftei/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Judeţene Hunedoara efectuează cercetări faţă de cinci persoane acuzate de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală.

Cele cinci persoane, cu vârste cuprinse 26 şi 37 de ani, sunt acuzate că, în perioada 2009 - 2012, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale din Deva, Dej şi Cluj Napoca, ar fi înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli aferente unor tranzacţii cu produse cerealiere, care nu aveau la bază operaţiuni comerciale reale.

Prejudiciul creat bugetului de stat este estimat la 14 milioane de lei.

Luni, trei dintre cele cinci persoane au fost reţinute de poliţişti, fiind dispusă ulterior în cazul acestora măsura interdicţiei de a părăsi ţara.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...