CSM cere procurorului general să reanalizeze patru dosare ale lui Bercea Mondial

CSM cere procurorului general să reanalizeze patru dosare ale lui Bercea Mondial

CSM a decis marţi să solicite procurorului general să verifice patru dosare în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Bercea Mondial, "existând posibilitatea să se fi greşit" prin clasarea cauzelor, a declarat vicepreşedintele consiliului, George Muscalu.

CSM cere procurorului general să reanalizeze patru dosare ale lui Bercea Mondial

Potrivit lui Muscalu, într-unul dintre cele patru dosare, vizând infracţiuni de spălarea banilor, procurorul de caz a dispus NUP, motivând că într-un alt dosar se dispusese aceeaşi soluţie şi că există similitudini, însă cauza privea alte societăţi şi alte conturi.

Cele patru dosare fac parte dintr-un total de 28 de dosare verificate, trei dintre ele având ca obiect infracţiuni economice, respectiv de spălare a banilor, iar celălalt - infracţiuni de corupţie.

În acest ultim caz este vorba despre modul în care Bercea Mondial a obţinut permisul de conducere, la începutul anilor '90, în condiţiile în care nu ştie să scrie şi să citească.

La 9 iulie, judecătorul Horaţius Dumbravă a cerut, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.

Secţia de procurori a Consiliului superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, în 17 iulie, Inspecţia Judiciară cu privire la soluţiile date în dosarule în care a fost implicat Bercea Mondial, începând din 2006.

În 23 iulie, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus efectuarea unui control având ca obiect identificarea tuturor cauzelor penale în care a fost cercetat Bercea Mondial şi a cauzelor conexe acestora, precum şi verificarea legalităţii soluţiilor dispuse.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...