DNA Ploiești DETONEAZĂ Dosarul Ciuperceasca. Fata lui Cosma și lideri locali PNL și PSD, vizați de anchetă

DNA Ploiești DETONEAZĂ Dosarul Ciuperceasca. Fata lui Cosma și lideri locali PNL și PSD, vizați de anchetă

Consilierul judeţean PNL Dănuţ Cornea, fost director al Parcului Industrial Plopeni, s-a prezentat joi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, fiind citat pentru a fi audiat în Dosarul Ciuperceasca. Potrivit unor surse, în acest dosar, care-l vizează şi pe fostul deputat PDL Florin Anghel, Cornea este acuzat de abuz în serviciu. 

În acelaşi dosar, ar urma să fie audiată tot joi şi Andreea Cosma, fiica preşedintelui suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma. 

Fostul deputat PDL Florin Anghel, care s-a prezentat joi dimineaţa la sediul DNA Ploieşti, este audiat de procurorii anticorupţie în legătură cu afacerea "Ciuperceasca", prejudiciul în acest dosar fiind estimat la 18 milioane lei. 

Potrivit unor surse, în perioada în care Anghel a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, autorităţile ar fi vândut la preţuri subevaluate zeci de hectare de teren care au aparţinut fostei cazărmi Ciuperceasca. 

Concret, în mandatul de preşedinte de CJ al lui Florin Anghel, aproximativ 40 de hectare de teren, care au aparţinut fostei cazărmi Ciuperceasca, au fost trecute din proprietatea MApN în proprietatea Parcului Industrial Plopeni, al cărui acţionar unic este Consiliul Judeţean Prahova. 

Ulterior, terenurile respective ar fi fost vândute la preţuri subevaluate, prejudiciul creat astfel fiind estimat la 18 milioane lei. 

În acest dosar, ar fi vizaţi şi directorul de atunci al Parcului Industrial Plopeni, consilierul judeţean Dănuţ Cornea, dar şi Andreea Cosma, fiica preşedintelui suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...