DNA/Director de spital, trimis în judecată de pentru luare de mită

DNA/Director de spital, trimis în judecată de pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

DOROBĂȚ CARMEN-MIHAELA, manager al Spitalului de Boli Infecțioase Sf. Parascheva Iași, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată, şi complicitate la luare de mită, în formă continuată.

DOROBĂȚ GHEORGHE, profesor universitar, doctor, șeful Catedrei de anestezie generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași și șef al secției ATI din Spitalul clinic de urgență „Nicolae Oblu”, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată, şi fals intelectual, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În lunile iunie - iulie 2014, inculpata Dorobăț Carmen Mihaela, la diferite intervale de timp, în perioada de examinare la materia „Boli Infecțioase” a pretins implicit și primit în mod direct, suma totală de 5.700 Euro, de la un număr de 57 de studenți ai Facultății de Medicină Dentară din cadrul U.M.F. Iași – anul 2 de studii.

Această sumă de bani a fost remisă inculpatei în mod direct de către studenți sau prin intermediul unora dintre ei (în numele lor), pentru a-i promova pe aceștia la probele practică și teoretică ale examenului respectiv și a le acorda note de promovare de „8” și „9”, în absența unei evaluări obiective a tezelor de examinare și a acordării calificativelor pe baza evaluării obiective.

În perioada 06 - 30.01.2015, inculpatul Dorobăț Gheorghe, la diferite intervale de timp, a pretins și primit indirect, prin intermediul inculpatei Dorobăț Carmen Mihaela, suma totală de 6.700 EURO, de la un număr de 67 studenți ai Facultății de Medicină Dentară din cadrul U.M.F. Iași – anul 3 de studii (sau care au susținut examenul în vederea echivalării studiilor, urmare a transferului acestora de la altă Universitate de Medicină).

Acești bani au fost pretinși și primiți de către inculpat pentru a-i promova pe aceștia la probele practică și teoretică ale examenului de la materia „Anestezie Generală” și a le acorda note de promovare de „8” și „9” fără a ține seama de calificativele acordate pe baza evaluării obiective.

Suma de bani a fost remisă inculpatei Dorobăț Carmen, în mod direct, de către studenți sau prin intermediul unora dintre ei (în numele lor), la cabinetul de lucru al inculpatei aflat la parterul pavilionului 3 din incinta Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași.

În aceeași perioadă, inculpatul Dorobăț Gheorghe a completat și asumat prin semnătură date nereale în carnetele a 6 studenți, în sensul că a menționat nota obținută de fiecare dintre aceștia la materia „Anestezie Generală.Sedare” (media finală), deși, pe de o parte, susnumiții nu susținuseră proba teoretică, iar pe de altă parte, din evaluarea făcută de către inculpat a tezelor olografe a rezultat că persoanele examinate obținuseră în realitate note mult mai mici.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei totale de 12.400 euro, ridicată cu ocazia constatării infracțiunii flagrante și a percheziției efectuate la domiciliul inculpaților.

În cauză, procurorii au fost sprijiniți de Direcția Generală Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?