Două autocisterne încărcate cu produse petroliere au luat foc la Ploiești; nu există risc de explozie

Două autocisterne încărcate cu produse petroliere au luat foc la Ploiești; nu există risc de explozie

Două autocisterne încărcate cu câte trei tone de produse petroliere care erau parcate pe o stradă din municipiul Ploiești au luat foc, luni după-amiază, pompierii securizând zona și localizând focul, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova spunând că nu există riscul producerii unei explozii.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat, pentru AGERPRES, că pompierii intervin cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu autospeciala de grupă operativă în cazul unui incendiu care a cuprins două autocisterne parcate pe Strada Târgoviștei din Ploiești.

Conform sursei citate, cisternele sunt încărcate cu câte trei tone de produse petroliere, însă nu există riscul producerii unei explozii.

Incendiul a fost localizat și se lucrează la lichidarea lui, reprezentanta ISU precizând că deocamdată nu se cunoaște cauza producerii acestuia, urmând a fi stabilită după efectuarea cercetărilor la fața locului.

Autoritățile au securizat zona, luând măsuri pentru protecția personalului și a populației din zonă, care însă nu a fost evacuată.

Până la acest moment, nu au fost înregistrate victime, a precizat Raluca Vasiloae.

AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro