Dragnea, despre colaborarea cu UNPR: Sunt unii colegi care ar agrea o candidatură comună, alții nu

Dragnea, despre colaborarea cu UNPR: Sunt unii colegi care ar agrea o candidatură comună, alții nu

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că a vorbit cu fostul șef al partidului Victor Ponta despre discuția pe care acesta a avut-o cu liderul UNPR Gabriel Oprea pe marginea listelor comune și a posibilității continuării colaborării dintre cele două formațiuni, precizând că o decizie finală în acest sens va fi luată după consultarea tuturor organizațiilor.

"Am știut că merge la UNPR (n.r. — Ponta). Înainte să ajungă la UNPR m-a sunat și mi-a spus că întârzie puțin, pentru că a fost sunat de domnul Gabriel Oprea și nu avea cum să refuze. Am discutat cu Victor lucrul acesta (n.r. — despre listele comune, despre o continuare a colaborării cu UNPR) și am spus ceea ce am spus și public. Sunt unii colegi, președinți de organizații, care ar dori sau care ar agrea această candidatură comună, alții nu. Acesta a fost motivul pentru care le-am cerut tuturor ca, în aceste două săptămâni, să discute cu organizațiile de partid, ca atunci când vom lua decizia finală săptămâna viitoare, după întâlnirea cu grupurile parlamentare, fiecare să-și spună un punct de vedere având în spate o legitimitate largă din cadrul organizației, pentru că este o decizie extrem de importantă. Poate fi chiar o decizie strategică politica de alianțe", a precizat Dragnea, la sediul partidului.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”