Fostul director al RATB Viorel Popescu, trimis în judecată de DNA

Fostul director al RATB Viorel Popescu, trimis în judecată de DNA

Concret, anchetatorii arată în rechizitoriul trimis instanţei, în perioada 10 noiembrie 2011 - 9 octombrie 2012, Viorel Popescu, în calitate de director general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), "nu a îndeplinit unele acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu şi a efectuat în mod defectuos activităţi specifice funcţiei, cauzând un prejudiciu de aproximativ 820.000 euro, ce a reprezentat, totodată, foloase materiale necuvenite pentru o firmă privată".

DNA precizează că RATB şi respectiva firmă, care nu avea drept asistenţă juridică şi reprezentare în instanţă, au încheiat, la 13 martie 2012, un contract de prestări servicii juridice. "Din conţinutul contractului rezultă că R.A.T.B., prin inculpatul Popescu Viorel, a împuternicit firma respectivă în vederea recuperării tuturor creanţelor de la CASMB, în baza unor simple solicitări ale firmei private către debitoare, îndrituită cu rolul de intermediar în relaţia Regiei Autonome de Transport Bucureşti cu CASMB. Din actele existente la dosar, reiese că în contract se specifică faptul că firma privată avea obligaţia de asistare la controlul efectuat de CASMB faţă de RATB, în vederea rambursării sumelor cuvenite regiei, deşi, în realitate, nu a existat şi nu se prefigura un astfel de control", au arătat procurorii anticorupţie.

De altfel, susţine DNA, conducerea regiei cunoştea clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcţionarii de specialitate ai săi, cuantumul sumelor de bani neachitate de CASMB, defalcate pe unităţi lunare de timp, astfel încât aceste verificări nu se impuneau a fi încredinţate firmei private, prin acel contract.

În baza contractului de consultanţă juridică, RATB a făcut plăţi "nelegale şi nefundamentate de prestaţii concrete ale beneficiarului, în sumă totală de 3.657.576,49 lei, aproximativ 820.000 euro, ce reprezintă prejudiciu material adus patrimoniului Regiei Autonome de Transport Bucureşti", potrivit DNA.

În acest dosar, cercetările au fost demarate ca urmare a unei sesizări formulate de Corpul de Control al premierului.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro