Fostul lider al PDL Gorj a fost eliberat

Fostul lider al PDL Gorj a fost eliberat

 Magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu l-au pus în libertate pe celebrul Ionel Manțog.„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Manţog Ionel. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Manţog Ionel, aflat în executarea pedepsei de 5 ani închisoare”, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu.

Manțog a fost liderul PD-L Gorj, a fost secretar de stat în Ministerul Economiei, în 2006, post pe care l-a pierdut din cauza unui dosar penal deschis de către procurorii anticorupție, finalizat cu neînceperea urmării penale. Ionel Manțog a fost și director al Complexului Energetic Turceni și a demisionat din această funcție în martie 2009 invocând atât motive personale, cât și politice. În fapt era vorba despre o serie de investigați făcute de DNA în legătură cu fonduri alocate de la bugetul Termocentralei Turceni.

Soția sa, Luminița Manțog, judecător la Tribunalul Gorj, a fost trimisă în judecată, fiind acuzată de procurorii anticorupție pentru fals în declarații, în scopul ascunderii unor fapte de corupție, după ce a omis să menționeze în declarația de avere că are un teren, despre care procurorii susțineau, în cursul anului 2007 că Ionel Manțog l-a obținut ilicit. Luminița Manțog a fost achitată în 2009, printr-o decizie a Curții Supreme.

În perioada 2001-2002, Ionel Manțog, pe atunci director al direcției de resurse umane, legislație, restructurare și privatizare din cadrul Companiei Naționale a Lignitului Oltenia (CNLO), împreună cu șeful său, Ion Vulpe, au cumpărat la prețuri modice case și terenuri situate în mai multe comune din județul Gorj.Cei trei știau că respectivele imobile urmează să fie expropriate pentru extinderea exploatărilor de lignit ale CNLO. Manțog a cumpărat, în nume personal, respectiv prin intermediul soției sale și al cumnatei sale, trei imobile pentru 360 de milioane de lei vechi. În schimbul lor, el a primit de la CNLO 4,14 miliarde de lei vechi.

Pe 9 iulie 2012, Ionel Manțog a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul strămutaților de lux, decizia fiind definitivă și a fost încarcerat în aceeași zi.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria