FOTO Radu Mazăre, dus cu mascaţii la DNA. Ponta: „Mă voi mândri întotdeauna cu aleşii locali”

FOTO Radu Mazăre, dus cu mascaţii la DNA. Ponta: „Mă voi mândri întotdeauna cu aleşii locali”

UPDATE La mai bine de trei ore de când a fost adus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Radu Mazăre stă pe pervazul unui geam, fumează şi bea cafea. Acesta le-a spus jurnaliştilor, prin geam, că nu poate fi audiat până când nu ajunge şi avocatul său la DNA.

UPDATE Percheziţiile la Primăria Constanţa, începute marţi dimineaţă, la ora 8.00, s-au finalizat în jurul orei 17.00.

Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat, la finalul percheziţiilor, că autorităţile le-au pus la dispoziţie procurorilor toate documentele solicitate, legate de construirea cartierului de locuinţe sociale „Henri Coandă”.

El a precizat că anchetatorii au cerut, printre altele, hotărârile de Consiliul Local referitoare la acest campus şi autorizaţiile de construcţie.

Viceprimarul a spus că a fost percheziţionat şi biroul primarului Radu Mazăre, dar că procurorii „nu au găsit nimic acolo”, precum şi biroul secretarului municipiului, Marcela Enache, fără ca activitatea Primăriei să fie perturbată.

„Pe mine m-a surprins că nu ne-au solicitat să le trimitem aceste documente. Chiar le-am făcut menţiunea că dacă doresc informaţii suplimentare le punem la dispoziţie. Vorbim de documente publice, hotărâri de consiliu local, de avize şi autotizaţii de construire. Aceste documente au fost ridicate în original”, a mai afirmat viceprimarul.

În jurul orei 17.00, procurorii anticorupţie au încheiat şi percheziţiile făcute la locuinţa din Mamaia a lui Mazăre, de unde au fost ridicate, de asemenea, mai multe documente.

Percheziţiile au fost făcute în prezenţa celor doi avocaţi ai lui Radu Mazăre, unul dintre apărători fiind Marius Mocanu, care îl reprezintă şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constanţa.

UPDATE Potrivit unor surse apropiate anchetei, agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică declaraţiile de avere ale lui Radu Mazăre depuse de-a lungul ultimului mandat de primar al Constanţei.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat marţi că a fost începută urmărirea penală în dosarul în care au fost făcute mai multe percheziţii, între care şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, precizând că această cauză vizează fapte care intră în competenţa direcţiei.

„Este un dosar intrumentat de procurori din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cursul dimineţii s-au efectuat aproximaiv 12 percheziţii domiciliare la anumite persoane fizice şi la o instituţie publică", a spus Codruţa Kovesi.

UPDATE: Radu Mazăre a fost adus la sediul DNA Bucureşti cu o dubă a Poliţiei. Acesta era însoţit de zeci de mascaţi. La intrarea în biroul procurorilor acesta a declarat că ceea ce i se întâmplă „este o sârbă a procurorilor”.

Întrebat dacă se aşteapta să fie adus la Parchet cu mascaţii acesta a declarat că se aşteaptă la orice. „Mie nu mi-e frică de închisoare, mi-e frică doar de Dumnezeu”

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

„Eu sunt la Bucureşti, mă duceam la DNA, unde trebuia să mă prezint la audieri. Acum trebuie să plec la Constanţa, să mă întâlnesc cu mascaţii. Apoi o să mă întorc la Bucureşti“, a spus Radu Mazăre.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, spunea, pe 24 martie, că DNA îl vizează într-o nouă anchetă, privind modul în

care a fost construit cartierul de locuinţe sociale din oraş, procurorii solicitând primăriei mai multe documente legate de această investiţie, în valoare totală de şapte milioane euro.

„O să vă arăt astăzi cum se face justiţia independentă şi imparţială în republica lui Băsescu. Am aici adresa primită de la DNA pe numele Regiei Consiliului Local care s-a ocupat de construcţia acestui cartier Henri Coandă şi în care ni se cere de la DNA Bucureşti, în urma soluţionării dosarului, alt dosar am, să trimitem până la25 martie contractul de achiziţie, precum şi toate documentele aferente procedurii de achiziţie publică referitoare la acest contract, al cartierului de amărâţi Henri Coandă”, declara atunci Radu Mazăre, într-o conferinţă de presă susţinută în cartierul social.

Autorităţile din structura centrală a DNA au solicitat de altfel în ultima perioadă mai multe documente eliberate de Primăria Constanţei.

Primăria Constanţa: percheziţiile vizează construcţia locuinţelor sociale

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii primăriei Constanţa arată că percheziţiile făcute de procurori vizează construcţia cartierului de locuinţe sociale din oraş, anchetatorii solicitând documente legate de acest proiect.

„O echipă de procurori de la DNA Bucureşti a descins, marţi dimineaţă, la ora 8.00, la sediul Primăriei Constanţa. Procurorii au solicitat mai multe documente privind proiectarea şi procedurile de achiziţie referitoare la construirea campusului social «Henri Coandă»”, arată oficialii.

Concret, în document sunt prezentate detalii ale proiectului cartierului „Henri Coandă”, respectiv că într-o primă fază au fost construite 906 locuinţe pentru persoane nevoiaşe, fiind menţionate dotările pe care le are fiecare garsonieră sau apartament.

În comunicat se mai precizează că valoarea investiţiei este de aproximativ 31 de milioane de lei.

„Documentele solicitate de procurori sunt pregătite şi vor fi predate în scurt timp celor de la DNA”, se mai menţionează în comunicat.

Premierul Victor Ponta: „Am o părere foarte bună despre Radu Mazăre”

Iniţial, liderul PSD, premierul Victor Ponta a comentat scurt informaţia privind percheziţiile începute de procurorii DNA în cazul primarului Radu Mazăre, spunând că „7,4 milioane nu cred că reuşesc până în noiembrie”, referitor la numărul persoanelor care au votat pentru demiterea preşedintelui Băsescu, arată Mediafax.

Astfel, întrebat de presă, cum comentează informaţia privind începerea unor noi percheziţii ale DNA, de această dată în cazul lui Radu Mazăre, Ponta a răspuns: „7,4 milioane nu cred că reuşesc până în noiembrie”.

De altfel, premierul a declarat că are o părere foarte bună despre Radu Mazăre, ca şi majoritatea cetăţenilor Constanţei, şi a susţinut că şi în 2012, după referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, „s-a pornit un val de anchete” pentru ca USL să nu fie votat în decembrie.

„Percheziţii vor fi peste tot. Eu am aceeaşi poziţie, şi anume şi în 2012, după referendum, s-a pornit acel val de anchete în ideea că, în decembrie, oamenii nu vor vota cu USL şi au votat. Şi acum vor vota cu noi. Radu Mazăre este un om pe care îl apreciez foarte mult, care a fost votat de atâtea ori de cetăţenii Constanţei şi rezistă ca toţi ceilalţi”, a spus Ponta.

„Mă voi mândri întotdeauna cu aleşii locali”

Ceva mai tărziu, premierul le-a spus preşedinţilor de CJ, reuniţi la Palatul Parlamentului, sub egida UNCJR, că o întreagă propagandă şi un întreg aparat care îi detestă lucrează împotriva lor, lucru la care trebuiau să se aştepte, arătând că el personal şi Guvernul îi vor sprijini.

„Ştiu că e o perioadă în care o întreagă propagandă lucrează împotriva dumneavoastră. Şi eu vă zic doar să ştiţi că trebuia să vă aşteptaţi la aşa ceva pentru că dumneavoastră sunteţi votaţi, pentru că dumneavoastră aveţi încrederea cetăţenilor, pentru că nu puteţi fi bătuţi la vot altfel şi atunci evident că un aparat care vă invidiază şi un aparat care vă detestă va lucra împotriva dumneavoastră", a spus Ponta.

Premierul a arătat că el personal şi Guvernul îi vor sprijini pe preşedinţii de CJ şi aleşii locali.

„Însă vreau să ştiţi că pe Guvern vă puteţi baza, pe mine personal, că eu mă voi mândri întotdeauna cu toţi aleşii locali ai partidului meu şi ai tuturor partidelor, toţi cei care sunt aleşi de către cetăţeni. Din punctul de vedere al Guvernului veţi avea tot sprijinul pentru toate proiectele dumneavoastră şi pentru reprezentarea cetăţenilor", a spus Ponta.

El a menţionat că a vorbit cu preşedintele UNCJR, Marian Oprişan, căruia i-a transmis că "nici în 1989 nu a putut să ne împuşte pe toţi".

„Nici în 1989 nu a putut să ne împuşte pe toţi. Eu atunci aveam 17 ani, am ieşit pe stradă, ca mulţi dintre dumneavoastră, deci cred că nici în 2014 nu o să se poată întâmpla acest lucru. Cred că proiectele importante pentru cetăţenii ţării le veţi desfăşura în continuare, că vă veţi face datoria faţă de ei, iar cei mai mulţi dintre dumneavoastră probabil veţi fi realeşi în 2016, pentru că v-aţi făcut datoria faţă de oameni", a spus Ponta.

El a arătat că îşi doreşte ca Guvernul pe care îl conduce să fie un sprijin pentru proiectele aleşilor locali şi să aibă o strategie integrată cu aceştia.

"Vă consider cei mai legitimi reprezentanţi ai comunităţilor dumneavoastră, sunteţi cei mai votaţi oameni şi cei în care cetăţenii au cea mai mare încredere. Cred că în judeţul, în oraşul, în comuna dumneavoastră nici preşedintele, nici eu, nici alt ministru nu poate să concureze cu dumneavoastră în ceea ce priveşte încrederea pe care cetăţenii v-o acordă. Din acest punct de vedere, cât voi fi şef al Guvernului, vă voi respecta, vă voi aprecia, şi voi considera de fiecare dată că dumneavoastră reprezentaţi mai bine cetăţenii României decât cei aflaţi în funcţii temporare aici, la Bucureşti, fie în Parlament, fie la Cotroceni, fie la Guvern", a mai spus Ponta.

Koveşi: DNA nu face cercetări în funcţie de culoarea politică a celor anchetaţi

În replică, procurorul-şef al Direcţiei Naţional Anticorupţie respinge însă acuzaţiile premierului şi spune că DNA nu face cercetări în funcţie de culoarea politică a celor anchetaţi.

„Nu mă puneţi să comentez declaraţiile unor oameni politici. Nu comentez nici declaraţia premierului, nici declaraţia altor politicieni. Comentez doar ce face DNA”, a spus Kovesi.

„DNA soluţionează dosarele cu care este învestită, ca urmare a unor sesizări, a unor plângeri din partea persoanelor fizice. Nu anchetăm persoane după apartenenţa la un anumit partid”, a adăugat procurorul-şef al DNA.

Pe aceeaşi temă:

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie.

Radu Mazăre are un nou dosar la DNA Bucureşti. Primarul Constanţei a anunţat că procurorii i-au cerut documentaţia care a stat la baza construirii cartierului pentru nevoiaşi Henri Coandă din nordul oraşului.

Percheziții la locuința primarului Constanței, Radu Mazăre, marți, 8 aprilie 2014 FOTO Adrian Boioglu

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale