Guvern: Termene-limită pentru finalizarea procesului de restituire, amânate cu un an

Guvern: Termene-limită pentru finalizarea procesului de restituire, amânate cu un an

Guvernul a decis, miercuri, printr-o Ordonanță de Urgență, prorogarea cu un an a unor termene prevăzute de Legea nr. 165/ 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Potrivit actului normativ, se amână până la data de 1 ianuarie 2017 termenul până la care comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate.

Inițial, comisiile de fond funciar aveau obligația să soluționeze cererile de retrocedare a terenurilor confiscate de regimul comunist până la 1 ianuarie 2016, se arată în comunicatul citat.

''Prin impunerea unor termene fixe, Legea nr. 165/ 2013 a urmărit să asigure finalizarea procesului de restituire a terenurilor către foștii proprietari, având în vedere că acest proces a început în anul 1991. Prin art. 5 al legii au fost constituite comisii locale pentru inventarierea terenurilor, având scopul de a identifica suprafețele care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială. Până în prezent, procesul de inventariere a fost realizat în proporție de 98% și a condus, în multe localități din țară, la identificarea a numeroase suprafețe, aflate în rezerva locală sau în proprietatea statului, care pot fi atribuite foștilor proprietari'', se arată în comunicatul Executivului.

De asemenea, actul normativ prelungește cu un an, până la 1 ianuarie 2017, termenul de la care terenurile puse la dispoziția comisiilor locale în vederea finalizării procesului de restituire, dar nerestituite foștilor proprietari, vor trece, de drept, în Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile, administrat de Agenția Domeniilor Statului, și vor fi afectate valorificării punctelor potrivit Legii nr. 165/ 2013.

''Această măsură a fost luată, inițial, cu scopul de a determina comisiile de fond funciar să finalizeze procesul de restituire în natură și avea ca termen data de 1 ianuarie 2016. Terenurile care vor trece de la autoritățile locale la Fondul național vor fi afectate exclusiv valorificării punctelor acordate potrivit legii'', se mai arată în comunicatul Guvernului.

Totodată, Executivul subliniază că dacă nu ar fi fost prelungit termenul, de la 1 ianuarie 2016 la 1 ianuarie 2017, terenuri aflate în prezent la dispoziția comisiilor locale de fond funciar, chiar și fostele amplasamente ale cetățenilor sau terenuri acordate prin hotărâri judecătorești, ar trece, în mod automat, în Fondul național.

''În această situație, terenurile pe care anumite persoane sunt îndreptățite să le primească ar face obiectul licitațiilor la care pot participa exclusiv deținătorii de puncte. Prorogarea termenului are, astfel, rolul de a preîntâmpina o situație, contrară ordinii juridice și scopului avut în vedere de legile restituirii'', se adaugă în comunicat.

O altă prevedere se referă la amânarea, pentru data de 1 ianuarie 2017, a termenului de la care foștii proprietari vor putea valorifica punctele, prin participarea la licitațiile naționale, în cadrul cărora se vor putea achiziționa imobile din Fondul național. Anterior, termenul era stabilit pentru 1 ianuarie 2016.

''Prelungirea acestui termen a fost necesară întrucât din cauza întârzierilor în procesul de inventariere, Fondul național nu corespunde, în acest moment, ca structură a terenurilor care îl compun, nici la nivel teritorial, nici la nivel valoric, scopului avut în vedere de lege. Prorogarea termenului vine și în întâmpinarea cererilor formulate de asociațiile foștilor proprietari, motivate de faptul că la 1 ianuarie 2016 ar exista un număr foarte mic de deținători de puncte, raportat la numărul mare de persoane care așteaptă această măsură compensatorie'', se mai afirmă în comunicatul citat.

Guvernul precizează că măsurile adoptate prin ordonanța de urgență au rolul de a evita apariția unor blocaje în procesul de restituire, ceea ce ar putea afecta activitatea autorităților administrației publice locale de punere în posesie și de emitere a titlurilor de proprietate către foștii proprietari.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria