IGPR: Monede de aur, bijuterii, bunuri mobile și imobile ridicate în urma perchezițiilor la evazioniști

IGPR: Monede de aur, bijuterii, bunuri mobile și imobile ridicate în urma perchezițiilor la evazioniști

Polițiștii au ridicat 17 monede de aur, documente de evidență contabilă, bijuterii, bunuri mobile și imobile în urma perchezițiilor efectuate joi în 12 județe și în municipiul București, la persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de peste 6.000.000 de euro, prin evaziune fiscală și spălare de bani.

"La data de 29 octombrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au efectuat 52 de percheziții în județele Mehedinți, Timiș, Alba, Arad, Ilfov, Dâmbovița, Dolj, Caraș-Severin, Gorj, Olt, Hunedoara, Sălaj și în municipiul București. Perchezițiile au fost efectuate la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, totodată fiind puse în aplicare 46 de mandate de aducere", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) remis vineri AGERPRES.

În urma perchezițiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 17 monede din aur, patru autoturisme în valoare de peste 50.000 de euro, bunuri mobile în valoare de 5.000.000 de lei, documente contabile, bijuterii de aproximativ 40.000 de lei, precum și diferite sume de bani.

Cei în cauză sunt bănuiți că, în perioada 2008 — 2014, în calitate de reprezentanți legali (asociați, administratori, împuterniciți) a 46 de societăți comerciale, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale pentru societățile comerciale controlate de către ei în mod direct sau prin persoane interpuse."40 de persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, opt dintre acestea fiind reținute, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți cu propunerea corespunzătoare", se arată în comunicat.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți.

Activitățile investigative au beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA