IGSU: Punerea la dispoziție a conducerii ISU București-Ilfov nu poate fi asociată cu recunoașterea vinovăției

IGSU: Punerea la dispoziție a conducerii ISU București-Ilfov nu poate fi asociată cu recunoașterea vinovăției

Punerea la dispoziție a conducerii ISU București-Ilfov nu poate fi asociată cu recunoașterea vinovăției, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

"Punerea la dispoziție, dispusă în temeiul art. 82, lit. a din Legea nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, nu poate fi asociată cu recunoașterea sau probarea vinovăției, această măsură fiind luată pentru asigurarea obiectivității și corectitudinii verificărilor de către instituțiile abilitate, respectiv a credibilității și eficienței exercitării actului de comandă la nivelul ISU București-Ilfov, urmând ca la finalizarea cercetărilor penale să se dispună măsuri conform competențelor", subliniază IGSU.

Potrivit sursei citate, punerea la dispoziție a conducerii ISU "Dealul Spirii" București-Ilfov, în speță a colonelului Mihai-Mirel Guță, a locotenent-colonelului Orlando Cătălin Șchiopu și a locotenent-colonelului Giani Aldoiu s-a realizat în baza analizei solicitării acestora, exprimată prin rapoartele personale scrise ale ofițerilor, întocmite în acest sens.

"Conducerea IGSU a analizat și dispus măsurile necesare pentru eliminarea oricăror aspecte legate de eventuala afectare a eficienței actului managerial și asigurarea obiectivității anchetei în derulare. Totodată, facem precizarea că celor trei ofițeri le-au fost aduse la cunoștință ordinele emise, fără a exista contestații asupra actelor administrative întocmite potrivit competențelor legale", se mai arată în precizarea IGSU.

Mihai Guță, Orlando Șchiopu și Giani Aldoiu au fost suspendați pe 25 noiembrie de la conducerea ISU București, în urma unei decizii luate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și au fost audiați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante