Instanța îi permite lui Oprescu să se interneze șapte zile în spital

Instanța îi permite lui Oprescu să se interneze șapte zile în spital

Tribunalul București a admis vineri cererea primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care acesta a solicitat permisiunea de a se interna șapte zile în spital, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale.

Oprescu a venit la tribunal însoțit de avocați, însă le-a spus jurnaliștilor că nu poate să le spună prea multe, deoarece judecătorii care l-au eliberat din arest preventiv i-au impus interdicția de a da orice fel de declarații în public.

El a precizat totuși că, din punct de vedere medical, îi sunt suficiente 7 zile în spital pentru intervenția chirurgicală.

Referindu-se la datoriile istorice acumulate de RADET, Oprescu a precizat că acolo sunt datorii de 15 ani, "penalități la penalități, care sunt exorbitante".

Oprescu se află în prezent în arest la domiciliu, el fiind cercetat de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și constituire de grup infracțional organizat.

Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din instituție.

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria