Istoricul Alex Mihai Stoenescu A COLABORAT cu fosta Securitate

Istoricul Alex Mihai Stoenescu A COLABORAT cu fosta Securitate

Istoricul Alex Mihai Stoenescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Noua Generaţie, a fost colaborator al fostei Securităţi, a decis definitiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Istoricul Alex Mihai Stoenescu A COLABORAT cu fosta Securitate (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Judecătorii instanţei supreme au respins contestaţia lui Alex Mihai Stoenescu, formulată în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti, din 25 septembrie 2012, potrivit căreia istoricul a fost colaborator al fostei Securităţi.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind calitatea de colaborator al fostei Securităţi a lui Stoenescu este definitivă.

În 25 septembrie 2012, un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti admis acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), introdusă în decembrie 2010, pe numele lui Stoenescu, prin care s-a solicitat să se constate faptul că acesta a colaborat cu fosta Securitate.

Colegiul CNSAS i-a audiat în 2006 pe Alex Mihai Stoenescu şi pe Doru Braia, în calitate de formatori de opinie, Colegiul având la acea vreme informaţii că cei doi ar fi avut legături cu fosta Securitate, declarau atunci, pentru MEDIAFAX, surse din Colegiu.

Cei doi au fost verificaţi din oficiu, în calitate de formatori de opinie, iar audierea lor a fost necesară pentru a avea o imagine cât mai completă asupra datelor ce reies din documentele aflate în posesia instituţiei, precizat sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, Stoenescu a recunoscut că a colaborat cu fosta Securitate.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…