La Craiova au fost inaugurate lucrările noului cartier de locuințe construit de o companie chineză

La Craiova au fost inaugurate lucrările noului cartier de locuințe construit de o companie chineză

La Craiova au fost inaugurate marți, în prezența premierului Victor Ponta și a ambasadorului Republicii Populare Chineze la București, Xu Feihong, lucrările de construcție a cartierului de locuințe construit de o firmă din China. Proiectul reprezintă o investiție pilot pentru România, fiind pentru prima dată când o administrație publică semnează un astfel de contract cu o firmă din China.

Cu acest prilej, primarul Lia Olguța Vasilescu a afirmat că acesta este cel mai mare cartier de locuințe care se construiește în Craiova după 1989, iar prețul la care craiovenii își pot cumpăra o casă este aproape de dumping pentru piața românească, adică de 400 euro/m.p. fără TVA, pentru construcțiile noi TVA fiind de 5%.

"Cartierul va avea absolut toate funcționalitățile, inclusiv grădiniță, locuri de parcare, spații comerciale, chiar și o piscină, la prețuri aproape de dumping pentru piața românească — 400 euro/m.p. Dar locuințele sunt de cea mai bună calitate și toate materialele de construcție vor respecta standardele pe care le prevede legislația românească. Chiar dacă investiția vine din partea Chinei, circa 40 de milioane de euro, cei care vor lucra aici, în acest șantier, vor fi români, firmele subcontractoare sunt din zona noastră și, de asemenea, materialele de construcții vor fi luate de pe piața craioveană", a spus Olguța Vasilescu.

Compania chineză Shandong Ningjian Construction Group a încheiat un memorandum cu Primăria Craiova prin care va ridica, pe un teren care a fost cedat autorității locale de către Ministerului Apărării Naționale, un cartier de 23 de blocuri, însumând 182.000 m.p., în total 1.819 unități locative — garsoniere, apartamente cu două și trei camere și apartamente de tip penthouse.

Ambasadorul Chinei la București, Xu Feihong, a afirmat că proiectul de la Craiova servește drept model de colaborare pragmatică dintre China și România, fiind primul proiect construit în baza unui parteneriat dintre o firmă chineză și o autoritate locală din România.

"Relațiile chino-române au cunoscut o dezvoltare stabilă și sănătoasă în ultimii 60 de ani. Conducerile ambelor state acordă o importanță deosebită colaborării pragmatice dintre cele două țări. Proiectul acesta de cartier de locuințe de la Craiova a luat ființă anul trecut în septembrie când premierul Ponta a vizitat China și a participat împreună cu premierul chinez Li Keqiang la semnarea Memorandumului dintre Banca de Dezvoltare a Chinei, Grupul de firme de construcții Ningjian Shandong și Primăria Craiova. Azi inaugurăm proiectul care servește drept un model de colaborare pragmatică dintre China și România și acest proiect deschide un nou model de colaborare dintre cele două state. Este prima dată ca un proiect să fie construit în baza unui parteneriat dintre o firmă chineză și o autoritate locală din România", a spus diplomatul chinez.

Ambasadorul a mai afirmat că acest proiect va oferi locuințe moderne pentru cetățenii Craiovei, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al acestora, însă va stimula și creșterea locurilor de muncă și dezvoltarea economică.

"De aceea, acest proiect este în beneficiul nu numai al firmelor chineze dar și cetățenilor din Craiova, precum și pentru relațiile chino-române. Acest model de colaborare merită să îl studiem și să îl răspândim. (...) Între China și România au fost semnate multe documente privind colaborarea în domeniile energiei, infrastructurii, agriculturii etc., iar acest proiect are un rol de avangardă. Grupul de firme de construcții Ningjian din Shandong are o experiență bogată și am convingerea că poate să construiască la cele mai bune standarde acest proiect, pentru a fi un model de succes. Cred că acest model de colaborare reciproc-avantajoasă poate să învigoreze colaborarea economică și socială și să aducă noi perspective dezvoltării relațiilor chino-române", a mai afirmat ambasadorul chinez.

Premierul Victor Ponta a afirmat că ridicarea acestui cartier la Craiova nu este singurul gen de proiect care au demarat în baza relațiilor China-România, însă acesta este un model de parteneriat între autoritățile locale și companii pentru dezvoltarea de proiecte, pentru că nu se poate face totul doar de la Guvern sau prin ANL sau doar prin proiecte strict private.

"Deschiderea pieței din China pentru produsele agroalimentare românești înseamnă foarte mult pentru toți producătorii români. China este o piață extrem de importantă și prin măsurile pe care le-am luat și azi legate de reducerea TVA la produsele agroalimentare, România își va dezvolta producția internă și vom putea fi un competitor important pe cea mai mare piață din lume", a spus Ponta.

Președintele consiliului de administrație al Shandong Ningjian Construction Group, Yang Gencai, a afirmat că firma are o experiență de peste 60 de ani în domeniul construcțiilor, a realizat câteva mii de proiecte, are peste 5.000 de angajați din care 1.500 sunt tehnicieni, iar lucrările de la Craiova vor respecta toate standardele europene. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...