Mândri că suntem români/DOSARUL RETROCEDĂRILOR - Hrebenciuc către Adam: Suntem în plin război cu Romsilva! Sută la sută fac ordine. Urât!

Mândri că suntem români/DOSARUL RETROCEDĂRILOR - Hrebenciuc către Adam: Suntem în plin război cu Romsilva! Sută la sută fac ordine. Urât!

Deputatul Viorel Hrebenciuc îi spunea lui Ioan Adam, despre procesul privind un teren de 43.000 de hectare, că "Suntem în plin război cu Romsilva! Nu-i mai cred! Vom câştiga 100%!" dar şi că "Sută la sută fac ordine. Urât. O să le placă la toţi. O să vezi".

Potrivit unor documente din ancheta procurorilor, obţinute de MEDIAFAX, Viorel Hrebenciuc s-ar fi implicat în soluţionarea retrocedării unei suprafeţe de 43.000 de hectare de teren forestier, pentru care ar fi fost făcută o contestaţie de către Romsilva, având în acest sens şi sprijinul deputatului Ioan Adam .

Anchetatorii au probe din care ar rezulta faptul că Viorel Hrebenciuc l-ar fi abordat pe directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu , prin intermediul senatorului Ilie Sârbu , despre care afirmă că a ar fi o "persoană cu foarte mare influenţă asupra directorului RNP Romsilva".

În 1 decembrie 2013, deputatul Ioan Adam, nemulţumit de demersurile făcute de funcţionari ai Romsilva, privind contestaţia formulată la instanţă, i-ar fi trimis lui Dan Bengescu un SMS în care a scris: "Vă rog nu vă mai lăsaţi călcaţi în picioare de com. jud. Bacău şi Ghelase care au cerut strămutarea în 27 nov. Asta întrece orice închipuire, iar prietenul tău (Hrebenciuc Viorel - n.a.) a fost în mod grosolan păcălit. Sunt curios ce reacţie va avea când îi vei spune ptr. că în acest sens şi-a dat cuvântul, far iată bomba".

Potrivit anchetatorilor, din acest sms ar rezulta că Ioan Adam îi cerea lui Bengescu să ia atitudine faţă de demersurile Romsilva şi să îi transmită lui Hrebenciuc că "funcţionari publici, cu care a discutat despre necesitatea urgentării punerii în posesie pentru cele 43.000 de hectare, l-au păcălit", în sensul că ei fac demersuri în continuare în instanţă pentru a bloca executarea, în loc să aibă "atitudine non combat", cum i-au promis deputatului.

Adam i-ar mai fi transmis lui Bengescu că Hrebenciuc şi-ar fi "dat cuvântul" că va rezolva problema şi îi va determina pe cei de la Romsilva "să nu mai apere pădurile statului" şi practic să lase ca ceea ce s-a dat prin hotărârile judecătoreşti să se execute, "să împartă banii şi gata", potrivit documentelor citate.

În aceeaşi zi, Viorel Hrebenciuc, anunţat de Bengescu despre cele comunicate prin sms de Ioan Adam, contactează un funcţionar de la Consiliul Judeţean Bacău - Comisia judeţeană de aplicare a legilor proprietăţii, căruia îi solicită informaţii despre demersurile făcute de această instituţie cu privire la procesele civile privind solicitările lui Paltin - Sturdza. Funcţionarul şi-ar fi cerut scuze pentru situaţia prezentată şi i-ar fi spus lui Hrebenciuc că cererea a fost iniţiată de Romsilva.

În continuare, Viorel Hrebenciuc i-ar fi transmis lui Ioan Adam: "Suntem în plin război cu Romsilva! Nu-i mai cred! Vom câştiga 100%!" şi "Sută la sută fac ordine. Urât. O să le placă la toţi. O să vezi".

În documentele anchetatorilor se mai arată că, din convorbirile telefonice purtate de către Ioan Adam, Dan Bengescu şi Viorel Hrebenciuc rezultă că aceştia au menţionat de mai multe ori şi numele lui Constantin Dorian Pocovnicu, prefectul judeţului Bacău şi preşedintele Comisiei de fond funciar Bacău.

În dosarul retrocedărilor, la DNA Braşov a fost audiat deputatul Ioan Adam, în acelaşi scop fiind aduşi deputatul Viorel Hrebenciuc, soţia lui Adam, judecătoarea Roxana Adam, şi judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă.

Tot la DNA Braşov a venit, în acelaşi scop, senatorul Ilie Sârbu, urmând să fie aduşi la audieri şi prinţul Paul şi prinţesa Lia, care, conform unor surse judiciare, ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava. În acest sens, ar fi fost făcute demersuri şi s-ar fi încercat "să se capaciteze Comisia locală de fond funciar Broşteni să se pronunţe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul Philippe".

Procurorii au făcut, miercuri dimineaţă, 25 de percheziţii în judeţele Braşov, Bacău, Covasna, precum şi în Bucureşti. Anchetatorii au descins la tribunalele Braşov şi Covasna, la sediile a trei primării, una dintre acestea fiind cea din localitatea Căiuţi din judeţul Bacău, şi la biroul de avocatură din Braşov al deputatului Ioan Adam.

În acest dosar sunt vizaţi, pe lângă judecătoarea Roxana Adam, şi judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă de la Tribunalul Covasna, CSM anunţând că a încuviinţat arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu a magistraţilor.

Printre localităţile în care s-ar fi făcut retocedările ilegale de terenuri sunt Comăneşti, Palanca, Brătuleşti şi Doftana, au precizat sursele judiciare.

Conform aceloraşi surse, doar 30.000 din cele 90.000 de hectare de terenuri forestiere ar fi fost retrocedate până în prezent, pentru celelalte 60.000 de hectare dosarele fiind pe rolul instanţelor.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /