Maramureș: Protest împotriva tăierilor abuzive de pădure și a vânzării masei lemnoase direct firmelor străine

Maramureș: Protest împotriva tăierilor abuzive de pădure și a vânzării masei lemnoase direct firmelor străine

Peste 100 de persoane au protestat, sâmbătă, în municipiul Baia Mare, răspunzând unui apel lansat pe rețelele de socializare, împotriva tăierilor abuzive de pădure, dar și a vânzării masei lemnoase direct firmelor străine. "E un abuz nesfârșit care de ani de zile se întâmplă fără ca autoritățile statului să reacționeze. Se vinde masă lemnoasă direct firmelor străine care activează în România, doar sub pretextul că anual Direcția Silvică Maramureș are o cotă de tăiere aprobată.

Dacă se mai continuă în acest ritm o să ne dăm seama că deja am ajuns să fim noi străini în propria țară, numai sub scuza că firmele străinilor sunt mai viabile decât cele românești. Noi o să depunem o petiție către autoritățile locale în care o să solicităm ca firmele străine să nu mai beneficieze de masă lemnoasă, chiar dacă lucrează în țară, iar primul drept în acest caz să-l aibă firme cu capital integral românesc", a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre organizatorii protestului, Vasile Tivadar.

El a susținut că, dacă nu se ia o atitudine fermă, peste câțiva ani toții munții din județul Maramureș vor fi afectați de defrișările accentuate. Protestul împotriva defrișărilor de pădure se va relua, vinerea viitoare, în fața Prefecturii Maramureș, a anunțat Tivadar.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”