Mazăre a aflat condiţiile eliberării: Să meargă săptămânal la poliţie şi să nu părăsească ţara

Mazăre a aflat condiţiile eliberării: Să meargă săptămânal la poliţie şi să nu părăsească ţara

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a prezentat, vineri, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, pentru a-i fi prezentate condiţiile eliberării sub control judiciar, urmând să meargă săptămânal la Poliţie şi neputând să părăsească ţara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Radu Mazăre (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

"Am stabilit, împreună cu lucrătorii de poliţie, programul pe care să-l respect. Am decis ca, în acord cu reglementările pe care le au, să mă prezint la Poliţie o dată pe săptămână, marţea, la ora 12.00. Dacă nu pot să mă prezint marţi, atunci iau legătura telefonic. Şi nu pot să părăsesc ţara. Alte interdicţii n-am", a declarat Radu Mazăre la ieşirea din sediul Poliţiei.

El a mai spus că la baza dosarului instrumentat de DNA stă plângerea unui constănţean, care l-a acuzat că a primit bani de la investitori israelieni, prezentaţi de Elan Schwartzenberg, pentru ca aceştia să investească în Constanţa.

"Citisem plângerea care stă la baza acestui dosar. La bază este o plângere, nu un denunţ, făcută de un cetăţean din Constanţa care spune că prietenul meu, Elan, mi-a prezentat de-a lungul timpului fel de fel de investitori israelieni care au făcut investiţii şi lucrări în Constanţa şi eu aş fi luat comisioane. Constanţa este un loc în care nu prea avem investitori din vestul Europei, ca la Timişoara, ca la Cluj. E adevărat, investitorii israelieni au participat la multe proiecte în care au băgat bani şi au finanţat spital, două mall-uri, drumuri, cartierul de locuinţe pentru tineri unde sunt eu acuzat în convorbirea cu Făgădău, când îl cert; păi acolo a băgat din buzunarul lui peste 15 milioane de euro ca să facă trei blocuri. Nu în contract cu Primăria, că le-a vândut tinerilor. Sigur, orice cetăţean poate să facă o plângere din asta, dar ca instituţiile statului să înceapă să vizeze toţi investitorii israelieni dintr-o zonă, mie mi se pare că este o problemă în care ar trebui să fie mult mai atente instituţiile statului", a mai spus Radu Mazăre.

Întrebat dacă, din acest motiv, investitorii vor evita să mai colaboreze cu Primăria Constanţa, edilul a răspuns că deja este o problemă.

"Cel în cauză performează şi contractul de drumuri, unde tot finanţează de ani de zile. Şi face drumurie de calitate. Nu sunt ca în Bucureşti unde pun asfalt şi peste doi ani de zile e scos. Uite, aici, în Mamaia, e de 12 ani de zile şi nu a fost reparată. Acum, deocamdată, nu mai mişcă nimic în contract. M-a informat directorul regiei că a făcut documente în sensul ăsta. Este prima oară în aceşti 12 ani când nu se lucrează în Constanţa", a spus Mazăre.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, care i-ar fi dat mită 175.000 de euro pentru a-şi asigura câştigarea contractului pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă", au fost eliberaţi din arestul poliţiei Capitalei miercuri seară, după ce instanţa supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nefiind definitivă, ea putând fi contestată la aceeaşi instanţă.

Reprezentanţii DNA au precizat pentru MEDIAFAX că vor contesta decizia de miercuri seară.

Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" -, pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Mazăre şi Morgenstern au fost reţinuţi marţi seară, după audieri la sediul central al DNA.

Potrivit anchetatorilor, Elan Schwartzenberg a fost ales ca intermediar pe traseul banilor de la Morgenstern la Mazăre pentru că se bucura de încrederea celor doi.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...