Mircea Cosma (PSD Prahova): Eu sunt ales președinte al organizației până la conferință; Ștefănescu este coordonator

Mircea Cosma (PSD Prahova): Eu sunt ales președinte al organizației până la conferință; Ștefănescu este coordonator

Mircea Cosma a afirmat, luni, într-o conferință de presă, că este în continuare președinte al Partidului Social Democrat (PSD) Prahova, iar Codrin Ștefănescu este "coordonatorul activității" organizației județene, anunțul fiind făcut după ce președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că Ștefănescu va asigura conducerea interimară a acestei filiale.

Mircea Cosma a susținut o conferință de presă alături de Codrin Ștefănescu, în cadrul căreia a explicat că rămâne președinte al PSD Prahova, în timp ce Ștefănescu va conduce organizația de la Prahova ca "interimar din partea conducerii superioare a partidului".

"În perioadă de alegeri, de fiecare județ răspunde unul din BPN (Biroul Permanent Național — n.r.), cazul de acum. Deci, coordonatorul activității până la ținerea conferinței județene și desemnarea candidaților pentru Consiliul Național și organele de conducere ale partidului alese în congres în noiembrie este domnul Ștefănescu. Eu sunt ales (ca președinte al organizației — n.r.) până la conferință", a declarat Mircea Cosma, răspunzând unor întrebări pe această temă.

Anterior conferinței de presă, prim-vicepreședintele PSD Prahova, senatorul Daniel Savu, l-a prezentat pe Codrin Ștefănescu, în cadrul unei ședințe informale a conducerii partidului, drept "coordonatorul activității la Prahova", Ștefănescu însușindu-și ulterior acest statut.

"Am venit în Prahova în calitate de coordonator la insistențele domnului Mircea Cosma care astăzi, la Biroul Politic Național, a ridicat această problemă, că are nevoie Prahova de un prieten cum sunt eu să pună puțin osul la treabă până când trecem peste etapa asta de alegeri în cadrul PSD, pentru că și PSD Prahova a fost la fel de afectat ca și alte județe", a spus Codrin Ștefănescu în fața social-democraților prahoveni.

Liviu Dragnea a anunțat, luni, după ședința BPN al PSD, că secretarul general adjunct al formațiunii, Codrin Ștefănescu, va asigura conducerea interimară a PSD Prahova, în condițiile în care Mircea Cosma a renunțat la autosuspendare pentru o ședință.

"Am luat decizia ca, începând de astăzi, până la organizarea Conferinței județene de alegeri, conducerea interimară a acestei organizații să fie asigurată de Codrin Ștefănescu, care este secretar general adjunct și care va avea toate atribuțiile necesare pentru a putea gestiona organizarea și desfășurarea activității acestei organizații până când conferința județeană, prin vot, va stabili noua conducere. (...) Cu ceva vreme în urmă, domnul Daniel Savu fusese desemnat interimar pe o perioadă limitată. Perioada aia dispăruse, era un vid de conducere, domnul Mircea Cosma a renunțat la autosuspendare pentru acea ședință, pentru ca cineva să poată să conducă Biroul Permanent Județean. Astăzi a venit și a informat și a cerut Biroului Permanent Național să desemneze o persoană din cadrul conducerii centrale pentru a prelua conducerea interimară", a afirmat Dragnea.

Mircea Cosma, trimis în judecată pentru fapte de corupție și urmărit penal în dosarul lui Iulian Herțanu pentru sprijinire a unui grup infracțional organizat și folosirea influenței, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că revine în funcția de președinte al PSD Prahova, din care s-a autosuspendat în luna februarie 2014.

"Domnul Cosma s-a autospendat în februarie 2014 pe probleme de sănătate. Era în spital și foarte bolnav. Acum a spus că și-a revenit cu sănătatea și poate să conducă organizația și cu toții am fost de acord", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, senatorul Daniel Savu.

Acesta din urmă a asigurat conducerea interimară a PSD Prahova din momentul în care Cosma s-a autosuspendat din funcția de președinte al organizației.

De altfel, Savu a anunțat, luni, în cadrul unei ședințe informale a PSD Prahova că renunță la toate funcțiile deținute în partid și că va candida la președinția organizației județene, cursă în care Mircea Cosma nu se va mai înscrie.

"Vă anunț că îmi mențin decizia și doresc să candidez la conferința județeană care va avea loc. Domnul Cosma a anunțat că nu va mai candida și am deplină încredere că dl Cosma, împreună cu dl Codrin Ștefănescu vor organiza foarte corect aceste alegeri. Eu, în calitate de candidat, doresc să mă retrag din funcțiile politice pe care le am la PSD Prahova pentru a nu fi bănuit că influențez alegerile. (... ) Eu vreau să câștig alegeri organizate de alții", le-a transmis Savu colegilor săi. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante