Olt: O a treia persoană a murit în urma accidentului rutier din Curtișoara

Olt: O a treia persoană a murit în urma accidentului rutier din Curtișoara

O tânără de 22 de ani, din municipiul Slatina, care a suferit răni grave în accidentul rutier produs duminică dimineață în comuna Curtișoara, a murit la Spitalul Județean de Urgență Slatina, numărul persoanelor decedate în urma accidentului ajungând la trei, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Claudia Radu.

Tânăra care a murit la spital a fost găsită inconștientă de echipajele de salvatori atunci când au ajuns la locul accidentului. Ea prezenta traumatism cranio-cerebral și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de către o ambulanță. Era pasageră în automobilul care s-a răsturnat pe drumul județean ce traversează comuna Curtișoara, peste fundația unei case în construcție.

În accident și-au mai pierdut viața un bărbat și o femeie în vârstă de 21 de ani, ambii din Slatina. Alte două persoane, un bărbat de 25 de ani și o femeie de 22 de ani, tot pasageri, au fost rănite și au rămas internate în spitalul slătinean.

Șoferul mașinii a suferit un traumatism ușor în zona capului și nu a necesitat internarea.

Conducătorul auto nu deținea permis de conducere și consumase alcool, conform testului etilotest, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. În comunicatul citat se precizează că un bărbat de 28 de ani din Slatina, Costinel M, în timp ce conducea un automobil fără a deține permis, în Curtișoara, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare și mașina a părăsit partea carosabilă apoi s-a răsturnat.

"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei", arată comunicatul IPJ Olt.

În cauză se fac cercetări pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA