Paleologu: La București abordăm alegerile locale într-o manieră total neserioasă și chiar sinucigașă

Paleologu: La București abordăm alegerile locale într-o manieră total neserioasă și chiar sinucigașă

Deputatul liberal Theodor Paleologu consideră că alegerile pentru Primăria Capitalei sunt tratate "într-o manieră total neserioasă și chiar sinucigașă", PNL luând în calcul doar candidații care și-au anunțat intenția de a intra în cursa electorală.

"La Cluj e foarte bine că e candidat Emil Boc, e un bun primar, care merită să fie reales. În alte locuri n-am aceeași părere, bineînțeles. Mi se pare că la București abordăm alegerile locale într-o manieră total neserioasă și chiar sinucigașă. (...) Candidații (PNL — n.r.) nu înțeleg pe ce criterii au fost desemnați și am impresia că sondajul care s-a făcut i-a luat în calcul numai pe amatori, numai pe cei care și-au anunțat intenția de a candida. Or, un sondaj serios pentru așa ceva trebuie să includă și persoane care nu și-au manifestat dorința asta, din motive legitime. Adică nu putem să avem un candidat numai pentru că ceilalți sunt mai proști, mă rog, nu toți, dar într-adevăr cu Petre Roman ne-am fi făcut de râs, dar nu acesta este un motiv pentru a susține pe cineva care e la 4% în sondaje. Eu am toată simpatia pentru Cristian Bușoi ca persoană, dar aici vorbim totuși de lucruri serioase, de alegerile pentru primarul general al Bucureștiului. E caraghios să pui în sondaj Petre Roman, Costică Canacheu, Cristian Bușoi și Ludovic Orban. Resursa umană a PNL se reduce numai la ei?", a declarat Paleologu luni, la RFI.

Potrivit deputatului, abordarea PNL este din principiu una greșită, iar "dacă domnul Predoiu nu schimbă acest lucru se sinucide și el politic".

Paleologu a opinat, totodată, că PNL ar trebui "să-și pună cenușă în cap" și pentru faptul că l-a susținut la Primăria Capitalei pe Sorin Oprescu.

"În primul rând, PNL-ul trebuie să-și pună cenușă în cap pentru că l-a susținut pe Oprescu. Nu a fost candidatul fostului PNL? Deci jumătate din PNL trebuie să-și pună cenușă în cap pentru că l-a susținut. De asemenea, numirile de primari interimari de după suspendarea lui Oprescu sunt lamentabile, este o bătaie de joc la adresa bucureștenilor. Asta arată că, în 2012, partidele și acum vorbesc de ale noastre — PNL si PDL au făcut liste pentru Consiliul General din care nu se poate alege o personalitate cât de cât plauzibilă. E foarte grav lucrul ăsta. Iarăși, PNL nu-și face autocritică pentru acest lucru, nu promite că va considera cu seriozitate lista consilierilor generali. Probabil vom asista la perpetuarea acelorași practici pur și simplu sfidătoare la adresa cetățenilor Bucureștiului", a spus liberalul.

Theodor Paleologu a adăugat că, în opinia sa, există posibilitatea ca, la alegerile parlamentare, românii să fie nevoiți să aleagă între "diferite legume congelate total decredibilizate".

"Votul proporțional dă mai mare putere comitetelor centrale, conducerii centrale din fiecare partid. Conducerea centrală e cea care decide listele. Veți vedea la alegerile parlamentare tot felul de legume congelate din istoria recentă a partidelor noastre politice, care vor fi pe primele locuri pe liste numai și numai pentru că sunt lingușitori cu șefii partidelor. Vom avea de ales între diferite legume congelate total decredibilizate și uzate în ochii alegătorilor, dar care sunt curtezani ai șefilor de partide. Pe aceia îi vom vedea pe primele locuri la alegeri. În mod cert, la București așa se va întâmpla", a conchis el.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”