Parlamentul a validat șase membri în Colegiul Director al CNCD

Plenul reunit al Parlamentului a validat, miercuri, prin vot secret cu buletine, șase membri în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

 Au fost prezenți 360 de senatori și deputați, dintr-un total de 560, numărul voturilor valabil exprimate fiind de 346.

Cei șase membri ai CNDC sunt: Claudia Popa — validată cu 271 de voturi pentru, 75 împotrivă, Astalos Csaba — 226 de voturi pentru, 80 de voturi împotrivă, Luminița Gheorghiu — 229 de voturi pentru, 117 împotrivă, Petru Florin Manole — 235 de voturi pentru și 111 împotrivă, Cristian Jura — 244 de voturi pentru, 102 împotrivă și Ilie Dincă — 238 de voturi pentru, 108 împotrivă.

Un alt candidat — Dragoș Tiberiu Niță — a pierdut cursa pentru CNDC, obținând doar 113 voturi pentru și 233 împotrivă.

Cei șase membri CNDC au fost validați cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți.

Comisiile juridice, pentru egalitate de șanse și pentru drepturile omului din Camera Deputaților și Senat au avizat favorabil, miercuri, cu 29 de voturi pentru și o abținere, candidatura lui Ilie Dincă la funcția de membru în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Săptămâna trecută, comisiile de specialitate, după ce au audiat 18 persoane, au dat aviz favorabil un număr de șase candidați la funcția de membru în Colegiul Director al CNCD: Claudia Popa, Azstalos Csaba Ferenc, Luminița Gheorghiu, Petre Manole, Jura Cristian, Niță Dragoș Tiberiu. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 După ce citiți acest text să nu uitați că Institutul Cantacuzino a fost îngropat de Ponta

2 Ministrul Sănătăţii, mesaj dur: „Au venit de frică, dar bravează, au fugit de moarte, dar pot aduce moartea”. …

3 Tablou cu viruși punând la cale un nou atac asupra României

4 Minciunile Chinei ies la iveală! Priviți, doar la Wuhan numărul urnelor funerare este cel puțin dublu față de …

5 FOTO / VIDEO Priviți unde și-a izolat Pentagonul echipele de comandă pentru a monitoriza pandemia

recomandări

Te ia DNA: Marian Pirnea

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Privește cum o mașină e distrusă la fier vechi în câteva secunde