PERCHEZIŢII ale procurorilor DNA la ADR Vest Timişoara, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene

PERCHEZIŢII ale procurorilor DNA la ADR Vest Timişoara, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene

Procurorii DNA fac percheziţii, luni dimineaţă, în Capitală şi în mai multe judeţe, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, printre instituţiile vizate fiind şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), cu sediul în Timişoara, afirmă surse judiciare.

Potrivit surselor citate, este vorba despre un dosar amplu al DNA central, care vizează fraude cu fonduri europene, iar percheziţii au loc atât în Capitală, cât şi în mai multe judeţe ale ţării.

La Timişoara, în acest dosar au loc cinci percheziţii. Astfel, procurorii DNA şi jandarmii au descins la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, dar şi la o casă de schimb valutar şi la un hotel din oraş.

Comunicat DNA

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 - 2013.

În cursul zilei de 09 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 locații situate în municipiul București și în județele: Ilfov,Timiș, Caraș-Severin și Teleorman, din care patru sunt sediile unor instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.




Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro