Percheziţii DNA la inspectoratele şcolare din Brăila şi Constanţa. Instituţiile sunt vizate pentru fapte de corupţie

Percheziţii DNA la inspectoratele şcolare din Brăila şi Constanţa. Instituţiile sunt vizate pentru fapte de corupţie

 Procurorii DNA Galaţi efectuează în această dimineaţă percheziţii la cinci adrese din Brăila şi Constanţa. Patru din aceste percheziţii se desfăşoară la instituţii publice de interes local din cele două judeţe, transmite B1 TV.

Potrivit Mediafax, percheziţiile au loc la inspectoratele şcolare judeţene Brăila şi Constanţa, precum şi la două licee din Brăila. Percheziţiile vizează persoane suspectate de fapte de corupţie în perioada august-octombrie 2014.

Procurorii vor ridica mai multe documente de la locurile unde se desfăşoară percheziţiile, pe care le vor analiza, urmând să decidă dacă se vor emite ordonanţe de reţinere pentru anumite persoane.

 Comunicat DNA

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Serviciul Teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada august-octombrie 2014.

În cursul dimineții de 08 octombrie 2014, ca urmare autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în municipiile Brăila și Constanța, din care patru la instituții publice de interes local.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”