Peste 1.500 de persoane au donat sânge în weekend

Peste 1.500 de persoane au donat sânge în weekend

Peste 1.500 de bucureșteni au donat sânge sâmbătă și duminică, în urma incendiului de vineri seara de la Clubul Colectiv, a informat, luni, directorul Centrului de Transfuzie Sangvină din Capitală, dr. Doina Goșa.

"Vineri noaptea și sâmbătă au donat 816. Am recoltat 816 de pungi, pentru că donatori intrați au fost mai mulți. Ieri au fost 774 de donatori în București", a precizat medicul hematolog, pentru AGERPRES.

Ea a menționat că acest bilanț include atât numărul donatorilor de la Centrul de Transfuzie, cât și pe cei care au donat la spitale.

Doina Goșa a anunțat că numărul persoanelor care s-au prezentat luni dimineața la Centrul de Transfuzie îl depășește pe cel de duminică, peste 300 de persoane formând o coadă care se întinde atât pe strada dr. Caracaș, cât și pe strada dr. Iacob Felix.

Potrivit acesteia, centrul și-a început activitatea la ora 7,30 și se dorește preluarea tuturor donatorilor. Pe de altă parte, ea a subliniat că este important ca donatorii să vină și spre sfârșitul săptămânii și în cursul săptămânii viitoare.

"Dorința mea este să îi preluăm pe toți. (...) Nu știu dacă putem, pentru că noi suntem aceiași care lucrăm de trei zile non stop. (...) Rugămintea ar fi să vină și joi, vineri, săptămâna cealaltă, pentru că dacă vin toți odată stau la rând și nu putem să îi preluăm și este obositor și pentru ei", a explicat Goșa.

Dr. Neagu Florianda, șef de secție la Compartimentul Coordonare recrutare, testare și donare din cadrul centrului, a declarat, pentru AGERPRES, că în cursul zilei de duminică doar la Centrul de Transfuzie au fost 420 de donatori. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD a „câștigat” Primăria Sectorului 1! Justiția paralelă a Partidului a găsit 1360 de voturi în plus pentru „…

2 Avertismentul profesorului Virgil Păunescu în legătură cu vaccinurile

3 Așa o fi?

4 Categoria „valori” / A murit „El Magico” Raj, celebrul dealer al vedetelor

5 VIDEO Pentagonul mută un arsenal ultramodern în Europa / Replica SUA la manevrele ruşilor din Marea Neagră