Primul reprezentant al Jandarmeriei Române în misiune internațională în Haiti

Primul reprezentant al Jandarmeriei Române în misiune internațională în Haiti

Căpitanul Silviu Fărcaș din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov va pleca la sfârșitul acestei săptămâni în Republica Haiti, pentru a participa la Misiunea Organizației Națiunilor Unite de Stabilizare, fiind prima dată când un reprezentant al Jandarmeriei Române va desfășura o misiune de internațională în această țară.

"Ofițerul a fost desemnat să participe la această misiune în urma unui examen susținut de o comisie internațională de experți din cadrul ONU. Examenul de selecție s-a desfășurat în limba franceză și a presupus o bună cunoaștere a cadrului legislativ și organizatoric specific misiunii ONU. Pe lângă cunoștințele teoretice, ofițerului i-au fost testate abilitățile și capacitatea de răspuns în situații de criză, tragerea cu armament și conducerea de autovehicule", informează un comunicat al Jandarmeriei Române remis vineri AGERPRES.

În cadrul acestei noi misiuni, ofițerul va fi monitor de poliție civilă al ONU, având atribuții în domeniul instruirii, reformării și monitorizării sistemului național de poliție din Republica Haiti. De asemenea, ofițerul va participa la misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice.

"Premergător selecției organizate de reprezentanții ONU, căpitanul Silviu Fărcaș a absolvit la Institutul de Studii de Ordine Publică din cadrul Academiei de Poliție, Cursul Internațional de Monitor ONU. Căpitanul Silviu Fărcaș este absolvent al Academiei de Poliție, promoția 2005. Mandatul misiunii se desfășoară pe o perioadă de un an de zile", se mai arată în comunicat.

Misiunea Organizației Națiunilor Unite de Stabilizare din Haiti (MINUSTAH) a fost constituită la data de 1 iunie 2004, prin Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU nr. 1542. Cutremurul devastator din 12 ianuarie 2010, care a produs peste 22.000 de morți (inclusiv 96 de monitori ai ONU), a declanșat o criză economică și de infrastructură majoră în Haiti.

Consiliul de Securitate, prin rezoluția 1908 din 19 ianuarie 2010, a aprobat recomandarea de creștere a forțelor din MINUSTAH, astfel încât să fie sprijinite imediat recuperarea, reconstrucția și stabilitatea din interiorul țării. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”