Procurorul general a solicitat declanșarea procedurilor pentru urmărirea penală și arestarea Elenei Udrea

Procurorul general a solicitat declanșarea procedurilor pentru urmărirea penală și arestarea Elenei Udrea

Procurorul general Tiberiu Nițu a transmis joi președintelui Camerei Deputaților solicitarea DNA pentru declanșarea procedurilor de urmărire penală, reținere și arestare preventivă a Elenei Udrea, fost ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, acuzată de mai multe fapte în dosarul Microsoft.

Procurorul general solicită declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Elena Udrea sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de trafic de influență, precum și a infracțiunilor de spălare de bani și fals în declarații de avere, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție transmis AGERPRES.

Pe de altă parte, Tiberiu Nițu transmite și ministrului Justiției cererea însoțită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite președintelui Camerei Deputaților încuviințarea a două cereri de arestare preventivă.

Cererile vizează, conform sursei citate, încuviințarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea, respectiv a înlocuirii controlului judiciar dispus la data de 29 ianuarie 2015 cu măsura arestării preventive sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de spălare de bani și fals în declarații de avere, precum și încuviințarea reținerii și arestării sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de trafic de influență, precum și a infracțiunilor de spălare de bani și fals în declarații de avere.

În comunicatul Parchetului se mai precizează că faptele reținute în sarcina Elenei Udrea formează obiectul unui dosar al DNA.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut în urmă cu o zi sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea urmăririi penale, reținerii și arestării preventive a fostului ministru Elena Udrea și în dosarul Microsoft, după ce anterior a făcut cereri similare și în dosarul Gala Bute. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro