PROTEST al revoluţionarilor în Piaţa Victoriei. Dumitru Dincă a leşinat la protest. Manifestanţii au anunţat proteste zilnice - FOTO

PROTEST al revoluţionarilor în Piaţa Victoriei. Dumitru Dincă a leşinat la protest. Manifestanţii au anunţat proteste zilnice - FOTO

Câteva zeci de revoluţionari protestează în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului, cerând respectarea Legii 341/2004 a recunoştinţei faţă de luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei, unii dintre ei blocând circulaţia pe Bulevardul Aviatorilor.

UPDATE 16:30 Revoluţionarii de la Guvern anunţă proteste zilnice

Aproximativ 200 de revoluţionari s-au adunat, luni, la Guvern pentru a protesta faţă de neacordarea tuturor indemnizaţiilor prevăzute de Legea 341/2004 a recunoştinţei faţă de luptătorii Revoluţiei şi au anunţat că vor organiza zilnic manifestaţii pentru a cere Executivului respectarea acestei legi.

După ora 14.00, o parte din manifestanţi au blocat pentru scurt timp Bulevardul Aviatorilor, fiind îndepărtaţi de jandarmi, la care protestatarii au strigat "Mercenarii".

O delegaţie a protestatarilor fost invitată la Guvern pentru a discuta cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea . Ei şi-au expus revendicările şi au stabilit cu ministrul ca săptămâna viitoare să aibă o nouă întâlnire.

"Motivul principal pentru care ne-am adunat aici este acela că dorim să primim cu toţii din nou indemnizaţie, care a fost sistată. Noi nu am cerut niciodată aceşti bani, ei ne-au fost oferiţi de către stat, pentru că ne-am riscat viaţa ca să dărâmăm un regim, iar din acest motiv suntem nişte eroi. În baza acelei indemnizaţii, care ajungea la aproximativ 2.000 de lei, foarte mulţi dintre noi au obţinut credite bancare sau au făcut rate pentru a-şi achiziţiona diverse bunuri. Acum vin băncile după ei", a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Pestreanu, preşedintele Asociaţiei Victoria Revoluţiei 1989 Bucureşti.

Manifestanţii au anunţat că intenţionează să protesteze în fiecare zi, între orele 10.00 şi 17.00.

Contactat de MEDIAFAX, Gheorghe Grosu, referent în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, a explicat că revoluţionarii sunt nemulţumiţi de faptul că Legea nr. 341/2004 a fost modificată de mai multe ori, astfel încât aceştia nu mai beneficiază de drepturile acordate iniţial prin actul normativ.

De exemplu, Legea Sănătăţii a modificat Legea 341, în sensul că a eliminat dreptul revoluţionarilor de a beneficia de tratamente şi medicamente gratuite, a spus Grosu.

Totodată, de mai mulţi ani, printr-o Ordonanţă de Urgenţă dată de Guvernul Boc şi prorogată de următoarele guverne (aprobată prin Legea 283/2011), nu se mai acordă indemnizaţiile reparatorii persoanelor care au obţinut titlul de "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite", atribuit celor care, în perioada 14 - 25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, decât dacă respectivele persoane au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie, a arătat Grosu.

Astfel, în prezent, beneficiază de indemnizaţii luptătorii răniţi şi reţinuţi, precum şi urmaşii eroilor martiri.

"Adică nu beneficiază (în prezent - n.r.) de indemnizaţii exact «câştigătorii» Revoluţiei. Se poate compara numărul lor - 16.000 - cu numărul localităţilor din România, adică un om în fiecare localitate. Nu mi se pare mult faţă de ceea ce s-a întâmplat acum 24 de ani. «Câştigătorilor» Revoluţiei statul le-a acordat «un respect maxim»", a mai declarat pentru MEDIAFAX Gheorghe Grosu, în decembrie anul trecut.

În prezent, sunt aproximativ 22.000-23.000 de deţinători de certificate de revoluţionar, dintre care aproximativ 16.000 de luptători remarcaţi prin fapte deosebite, aproximativ 2.200 de luptători răniţi, circa 600-650 de luptători reţinuţi, 150-200 de răniţi şi reţinuţi, 2.000 de urmaşi ai eroilor martiri şi alţi 150-200 de participanţi, aceştia din urmă având doar un titlu onorific şi neprimind indemnizaţie, a mai precizat atunci Gheorghe Grosu.

UPDATE 15:18 Revoluţionarul Dumitru Dincă a leşinat la protestul de la Guvern

Revoluţionarul Dumitru Dincă a leşinat la protestul de la Guvern şi a fost dus de un echipaj SMURD la Spitalul Floreasca, după ce jandarmii au deblocat Bulevardul Aviatorilor, care fusese ocupat de mai mulţi manifestanţi.

Dincă se număra printre manifestanţii care au blocat Bulevardul Aviatorilor, jandarmii degajând ulterior carosabilul. În acelaşi timp, în zonă a fost solicitat un echipaj SMURD pentru o persoană care a leşinat, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Persoana în cauză - revoluţionarul Dumitru Dincă - a fost transportată la Spitalul Floreasca.


UPDATE 14:59 Circulaţia reluată pe Bd. Aviatorilor; SMURD-ul, solicitat pentru un leşin

Jandarmii au deblocat Bulevardul Aviatorilor, care a fost ocupat de unii dintre revoluţionarii care protestează în faţa Guvernului, iar o persoană de la protest a leşinat, fiind solicitat un echipaj SMURD în zonă.

Circulaţia a fost reluată pe Bulevardul Aviatorilor, blocat pentru scurt timp de unii dintre participanţii la un protest al revoluţionarilor ce are loc la Guvern, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

În acelaşi timp, în zonă a fost solicitat un echipaj SMURD pentru o persoană care a leşinat, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Protestul revoluţionarilor este autorizat în intervalul 10.00 - 17.00, însă manifestanţii nu au respectat locul stabilit, blocând circulaţia pe Bulevardul Aviatorilor, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

La faţa locului se află jandarmi, inclusiv negociatori, care au discutat cu protestatarii.

Totodată, Jandarmeria Capitalei a solicitat Prefecturii Bucureşti acordul pentru a interveni în vederea deblocării circulaţiei, pe care l-au primit, a mai spus Enache.

"Aceasta a fost o măsură extremă pe care am luat-o, ca să îl determinăm pe premier să discute cu noi", a declarat unul dintre protestatari despre blocarea străzii.

"Autorizaţie există, dar nu există autorizaţie să blocăm strada. Aceasta a fost o măsură extremă pe care am luat-o, ca să îl determinăm pe premier să discute cu noi", a declarat unul dintre protestatari.

Acesta a precizat că revoluţionarii îi cer premierului să respecte Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.

"Domnia sa invocă faptul că nu sunt numai revoluţionari adevăraţi. Cerem ca legea să fie respectată în litera şi spiritul ei", a mai spus bărbatul.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro