RADET București: Probele necesare pregătirii rețelei de termoficare pentru noul sezon încep luni

RADET București: Probele necesare pregătirii rețelei de termoficare pentru noul sezon încep luni

Probele la cald necesare pregătirii rețelei de termoficare pentru noul sezon de încălzire încep luni, iar de marți se poate trece la furnizarea agentului termic, potrivit unui comunicat al RADET București transmis luni. Clienții RADET sunt rugați să deschidă vanele montate pe circuitul de încălzire din subsolul blocurilor, precum și robineții de pe calorifere pentru a se realiza o încărcare și o aerisire corectă a instalației de încălzire.

Decizia furnizării agentului termic pentru încălzire se va face cu respectarea unor prevederi din HG 425/1994 potrivit cărora "începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 18,00 — 6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade Celsius sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10 grade Celsius, între orele 18,00-6,00".

Lipsa încălzirii la unele blocuri sau scări de bloc poate fi cauzată de faptul că sunt asociații de proprietari ce nu și-au deschis vanele de la subsol, urmare a solicitărilor venite de la locatari, precizează sursa citată.

Dispeceratele RADET și echipele de intervenție funcționează în regim permanent pentru soluționarea oricăror probleme apărute în teren. Pentru informații suplimentare bucureștenii au la dispoziție numărul de telefon cu apelare gratuită din orice rețea Telverde 0800.820.002. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”