Şeful CJ Sibiu, Ioan Cindrea, condamnat la un an cu suspendare pentru conflict de interese

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Ioan Cindrea, a fost condamnat de instanţa supremă, miercuri, la un an de închisoare cu suspendare, pentru că în mandatul său de deputat şi-a angajat soţia la biroul parlamentar, aceasta obţinând astfel peste 35.000 de lei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

În acest dosar, Cindrea a fost trimis în judecată, în iunie, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru conflict de interese.

În rechizitoriu s-a arătat că în perioada octombrie 2009 - februarie 2011 Ion Cindrea, în calitate de deputat, a propus angajarea soţiei sale în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă încheiat cu aceasta, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta în cuantum total de 35.061 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaţilor.

Ioan Cindrea a avut trei mandate consecutive de parlamentar, între 2000 şi 2012.

În prezent, Ioan Cindrea este preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, fiind ales la scrutinul din 2012.

Totodată, Cindrea conduce organizaţia judeţeană a PSD Sibiu din 1996.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Presiuni enorme asupra lui Ciolacu pentru dărâmarea Guvernului Orban! Miza? Ponta-premier!

2 Document / Ăștia ar trebui condamnați pe viață! / Peste 426 de milioane de euro, valoarea prejudiciilor din dosare…

3 VIDEO Utilajele cumpărate de ROMARM din China pentru fabricarea măștilor s-au stricat! Statul român n-a vândut…

4 O mare porcărie! Procurorul general Gabriela Scutea a dat vot nul la votul pentru desființarea Secției Specia…

5 VIDEO Prostituatele românce din Italia au ieșit la muncă cu termoscanere, mască și dezinfectant

recomandări

Te ia DNA: ENESCU ION

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Coaste de miel cu mentă și chimion