Sibiu: 25 de persoane, audiate la DIICOT într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism

Sibiu: 25 de persoane, audiate la DIICOT într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Sibiu au efectuat luni șase percheziții domiciliare și au audiat 25 de persoane într-un dosar privind un grup infracțional organizat și specializat în traficul de persoane și proxenetism, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Conform sursei citate, o parte din fetele care au fost obligate să se prostitueze în ultimii patru ani lucrau ca dansatoare în două cluburi de striptease deținute de membrii grupării.

"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 — 2015, pe raza municipiului Sibiu, s-a constituit un grup infracțional organizat specializat în recrutarea și exploatarea mai multor persoane de sex feminin care au fost constrânse la practicarea prostituției în folosul membrilor grupului iar ulterior au întrebuințat diverse forme de constrângere pentru a le determina să continue practicarea prostituției. S-a reținut că membrii grupului racolau tinere care proveneau de regulă din medii defavorizate, centre de plasament sau care aveau o situație financiară precară și pe care le convingeau să se angajeze ca dansatoare în două cluburi de striptease deținute de către aceștia. Ulterior, prin amenințare, agresiune fizică sau alte forme de constrângere le obligau să practice prostituția în folosul lor, prin întreținerea de relații sexuale cu diferiți clienți ai cluburilor", se arată în comunicatul DIICOT.

Unele fete obligate să se prostitueze au fost bătute atât de tare încât au avut nevoie de să se interneze în spital, mai susține sursa citată.

"Asupra victimelor recrutate era exercitată o puternică presiune psihică iar pentru a menține controlul asupra acestora membrii grupului apelau la amenințări și uneori la violențe fizice, unele dintre victime fiind spitalizate în urma actelor de agresiune suferite", se mai arată în comunicat.

Fetele forțate să se prostitueze erau amenințate, li se lua actele de identitate, telefoanele mobile, li se interzicea să părăsească locurile unde erau cazate și erau lăsate chiar și fără îmbrăcăminte.

"Pe lângă victimele traficului de persoane asupra cărora au exercitat amenințări si acte de agresiune, membrii grupului au exploatat și alte tinere pe care le-au îndemnat sau determinat să practice prostituția, obținând importante foloase patrimoniale. Deși inițial persoanele vătămate au acceptat să practice prostituția, ulterior membrii grupului au exercitat diverse forme de constrângere asupra acestora pentru a le determina să continue practicarea prostituției în folosul lor (de la restrângerea libertății de acțiune și mișcare, prin reținerea actelor de identitate, a telefoanelor sau cartelelor, interzicerea părăsirii locației unde erau cazate, reținerea lucrurilor personale și lăsarea fără îmbrăcăminte, exercitarea unor acte de agresiune)", susțin procurorii DIICOT.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Alba-Iulia și SCCO Sibiu, cu sprijinul IJJ Sibiu. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale