Sorin Oprescu: „Noul pavilion de la Spitalul de Ortopedie „Foişor”, inaugurat vineri, rezistă la un cutremur de 9 grade”

Sorin Oprescu: „Noul pavilion de la Spitalul de Ortopedie „Foişor”, inaugurat vineri, rezistă la un cutremur de 9 grade”

Risc Seismic

„Am început construcţia în urmă cu un an. Am stat puţin cu sufletul la gură, dar iată că azi avem una dintre cele mai moderne unităţi sanitare, putem spune chiar peste standardele europene. Sperăm ca în 2015 să terminăm întreaga lucrare. Valoarea acesteia este de 38 de milioane de euro, bani alocaţi integral de Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale. De asemenea, pot spune că această clădire a fost proiectată să reziste la un cutremur de 9 pe scara Richter”, a spus primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, citat de Mediafax.

În afara corpului nou care a fost finalizat, spitalul va mai avea şi alte corpuri, iar sediul vechi al unităţii, construit în 1892, va fi consolidat. Unitatea se va mări, astfel, de la 4.000 de metri pătraţi la 17.000 de metri pătraţi.

Prin construcţiile noi care vor fi realizate până la sfârşitul lui 2015, numărul de paturi va creşte de la 119 la 247 - 241 paturi în saloane şi şase paturi de fizioterapie. De asemenea, numărul sălilor de operaţie va creşte de la cinci la opt, ceea ce va permite dublarea numărului de operaţii care se efectuează anual. De asemenea, vor fi create săli speciale de preanestezie, care permit o dinamizare a intervenţiilor chirurgicale de specialitate, a adăugat edilul.

„Noul Spital Foişor va avea o secţie ATI la standarde europene, prin realizarea unui sistem modern de monitorizare a pacienţilor”, a anunţat, la rândul său, managerul Spitalului "Foişor", prof. dr. Cristian Stoica.

„Foişor” este singurul spital de stat de ortopedie din ţară şi una dintre cele mai performante unităţi de profil din Europa de Est. La acest spital sunt trataţi anual aproape 8.000 de pacienţi în sistem de spitalizare continuă, iar alţi 10.000 în ambulatoriu.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...