Titus Corlățean, primul GREU AUDIAT la DNA în Dosarul DIASPORA!

Titus Corlățean, primul GREU AUDIAT la DNA în Dosarul DIASPORA!

Fostul ministru de Externe, Titus Corlățean a ajuns la DNA. Conform primelor imformații acesta este audiat ca martor în dosarul "Diaspora", deschis după alegerile prezidențiale din 2014, informează B1 TV. 

''Am venit, discut cu procurorii și vedem'', a afirmat, la intrare, fostul ministru. 

La 11 luni de la alegerile prezidenţiale în care mii de români din străinătate au fost împiedicaţi să voteze, fostul ministru de Externe Titus Corlăţean, principalul responsabil al situaţiei din primul tur, este audiat astăzi la DNA, în calitate de martor. Gândul a scris în luna august despre stadiul anchetei, după preluarea în urmă cu 8 luni a dosarului, de către DNA. La vremea respectivă, ancheta era la stadiul cercetării penale a faptelor, fără să fie începută urmărirea penală împotriva vreunei persoane. 

Titus Corlăţean a demisionat în noiembrie anul trecut, după acuzaţiile privind obstrucţionarea votului în secţiile din străinătate. Până acum, el nu a fost audiat de procurori în acest caz.

În luna august, într-un răspuns pentru gândul, DNA arăta că Autoritatea Electorală Permanentă, Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Externe au trimis la DNA documentele solicitate şi că în cauză au fost audiate mai multe persoane, despre care nu se pot însă oferi detalii, ancheta fiind în curs. Ancheta se afla tot în stadiul cercetării penale „in rem”, cu privire la fapte, la fel ca şi în decembrie 2014.

La vremea respectivă, nu fuseseră audiate persoanele aflate la vârful lanţului de decizie în timpul alegerilor din 2014, precum miniştrii de Externe Titus Corlăţean sau Teodor Meleşcanu sau premierul Victor Ponta. Asta în condiţiile în care pe numele lui Corlăţean şi Ponta doar europarlamentarul Monica Macovei a depus două plângeri penale pentru obstrucţionarea votului românilor din străinătate.

În decembrie 2014, după ce a pierdut alegerile prezidenţiale, prim-ministrul Victor Ponta declara că dacă va fi pus sub urmărire penală pentru modul de desfăşurare a votului din diaspora, îşi va da demisia.

„Cu siguranţă dacă DNA va cere începerea urmării penale faţă de mine voi demisiona. Doar n-o să spunem acum că stă prim-ministrul cercetat penal. Dacă mă va întreba cineva de la Parchet, voi spune acelaşi lucru: da, greşeli s-au făcut, dar intenţie din partea cuiva nu a existat de niciun fel. Răspunderea politică există, de aceea a demisionat ministrul de externe, dar răspundere penală nu există pentru că legea penală se aplică pentru faptele penale. Greşelile politice se plătesc politic”, spunea atunci Victor Ponta.

Cu toate acestea, urmărit penal şi inculpat acum de DNA într-o altă cauză – dosarul „Turceni-Rovinari-Dan Şova”, Victor Ponta refuză să demisioneze.

Iniţial, ancheta privind votul din diaspora a fost declanşată pe 18 noiembrie 2014, de Parchetul General condus de Tiberiu Niţu, la 16 zile de la votul din 2 noiembrie, întârzierea fiind explicată atunci prin faptul că în cele 16 zile scurse de la turul I, procurorii au verificat dacă sesizările respectă cerinţele de formă, adică dacă sunt semnate sau dacă sesizează o infracţiune.

Guvernul condus de Victor Ponta s-a apărat mereu pentru faptul că nu a suplimentat numărul secţiilor de votare din străinătate prin faptul că legea nu ar fi permis acest lucru, în ciuda faptului că Autoritatea Electorală Permanentă a transmis public că acest lucru este posibil, fiind însă prerogativa Guvernului, nu a AEP.



Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi știți cine e marmota asta?

2 Sechestrată și umilită în casa unui judecător

3 Așa o fi?

4 10 poliţişti suspectaţi de luare de mită, „săltaţi” de la un curs de prevenire a corupţiei

5 VIDEO Bătaie generală într-un club de fiţe după ce o „pisi” s-a plâns lui „iubi” că a fost pipăită