Tulcea: Circa 100 de participanți la un marș de solidaritate pe străzile municipiului

Aproape 100 de persoane au participat, miercuri seara, pe străzile orașului Tulcea, la un marș de solidaritate cu familiile victimelor incendiului înregistrat în urmă cu o săptămână în clubul bucureștean Colectiv.

Protestatarii s-au întâlnit în jurul orei 18,30 în Piața Mircea cel Bătrân, unde au aprins o lumânare, unii dintre ei plecând la un interval de o oră pe străzile orașului. "Am venit să aprind o lumânare pentru sufletele frânte mult prea devreme, nu să scandez, nu să țip. E nevoie de o schimbare și nu am plecat în marș pentru că mi-e frică de violență", a declarat pentru AGERPRES Corina Ș., în vârstă de 35 de ani, cu două fetițe de mână.

Alte persoane care au rămas în Piața Mircea cel Bătrân, aproximativ 50, potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ), au comentat numărul mic al participanților la marșul de solidaritate. "Se pare că Tulcea nu este atât de empatică. Sunt puțini. Orașul are circa 90.000 de locuitori, iar dacă ar fi venit măcar 5% dintre ei, ar fi fost ceva", a afirmat Virgil F., în vârstă de 39 de ani.

În timpul marșului de solidaritate, cei aproximativ 100 de participanți au cerut demisia parlamentarilor, au intonat imnul României și s-au oprit în fața Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Delta" pentru a aplauda. "Ei sunt eroi, pentru că vinerea trecută au salvat vieți", a explicat Florentin S., în vârstă de 15 ani.

Chiar dacă în anumite zone au blocat circulația autoturismelor pe un sens de circulație, șoferii i-au așteptat pe protestatari și i-au încurajat cu claxoane, patrule ale Poliției Rutiere dirijând traficul.

Acțiunea de solidaritate cu victimele incendiului înregistrat vineri seara în clubul Colectiv din București s-a încheiat în Piața Mircea cel Bătrân în jurul orei 21.00.

Potrivit IJJ, această acțiune nu a fost autorizată. "În timpul acțiunii din această seară (miercuri seara, n.red.) la care au participat circa 150 de persoane nu s-au înregistrat incidente", a precizat inspectorul șef al IJJ, Ion Bordei.

Autoritățile de ordine publică din municipiul Tulcea au autorizat miercuri o acțiune de solidaritate cu victimele tragediei din clubul bucureștean Colectiv, aceasta urmând să aibă loc vineri, 6 noiembrie, în intervalul orar 20,00-22,00.

AGERPRES/(A, AS — autor: Luisiana Bîgea, editor: Dănuț Pușcașu)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Cum se stă. Ultimele cifre și calcule din taberele principalelelor partide

2 Se întoarce foaia? Gunoiul care l-a înregistrat pe Nicușor Dan, chemat de procurori cu înregistrările difuzate…

3 Sindile, audiat la DNA! În vârstă de 42 de ani, șeful jandarmilor la represiunea din 10 august s-a pensionat p…

4 CTP / Nu votez cu madam Cârnat

5 Ultimul sondaj înainte de alegerile de duminică. Nicușor Dan și Gabriela Firea, umăr la umăr în lupta pentru P…