Zeci de percheziţii în Bucureşti şi 17 judeţe, la traficanţi de medicamente

Zeci de percheziţii în Bucureşti şi 17 judeţe, la traficanţi de medicamente

În cursul lunii decembrie 2014, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început urmărirea penală faţă de 74 de persoane fizice şi juridice suspectate de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Marţi, 16 decembrie, procurori din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi peste 300 de poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează un număr de 87 de percheziţii în Bucureşti şi 17 judeţe, la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice.

Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 2012-2014, suspecţii au efectuat livrări intracomunitare de bunuri (produse farmaceutice, preponderent medicamente utilizate în tratarea diferitelor forme de cancer, a bolilor autoimune, sindrom HIV/SIDA, a bolilor psihice şi hepatitei) în valoare totală de aproximativ 160 milioane de lei, bunuri pe care le colectau de pe piaţa neagră, fără documente justificative. Pentru a asigura trasabilitatea medicamentelor şi pentru a reduce sarcina fiscală aferentă acestor venituri, suspecţii au înregistrat achiziţii fictive de medicamente de la societăţi afiliate sau cu comportament de tip fantomă.

În vederea însuşirii sumelor de bani provenite de la partenerii externi, suspecţii au creat circuite financiare prin care au transferat sumele de bani în contul unor societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, de unde banii erau retraşi în totalitate în numerar şi restituiţi beneficiarului real.

Prejudiciul produs bugetului de stat se ridică la suma de aproximativ 12 milioane de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit. Suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 65 milioane de lei.

În cauză s-au emis 79 mandate de aducere.

Sesizarea a aparţinut A.N.A.F. – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală. Activităţile au fost desfăşurate beneficiind de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi A.N.A.F. – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia