Bill Clinton încearcă să clarifice afirmaţiile despre scandalul Monica Lewinsky

Fostul preşedinte american Bill Clinton a încercat luni să clarifice declaraţiile făcute într-un interviu anterior cu privire la scandalul Monica Lewinsky şi mişcarea #MeToo, prin care şi-a atras critici virulente, transmite marţi dpa.

Bill Clinton a afirmat că i-a prezentat scuze fostei stagiare la Casa Albă cu care a avut o relaţie sexuală care a condus la procedura de suspendare a sa în 1998. Într-un interviu acordat puţin mai devreme postului NBC News, fostul preşedinte declarase că nu a vorbit niciodată cu Monica Lewinsky.

'Am spus atunci, o spun acum. Mi-am cerut scuze faţă de familia mea, faţă de Monica Lewinsky şi familia ei şi faţă de poporul american înaintea unei comisii de miniştri la Casa Albă, despre care s-a relatat pe larg', a spus Clinton, cu ocazia unui turneu de promovare a cărţii sale, la New York.

Fostul preşedinte a mai afirmat că sprijină mişcarea #MeToo, despre care a spus că este mult întârziată, şi că a 'încercat să o sprijine prin deciziile şi politicile pe care le-am propus'.

Întrebat anterior în interviul pentru NBC dacă îi datorează scuze Monicăi Lewinsky, Clinton a răspuns: 'Nu. Nu am vorbit niciodată cu ea. Dar am spus public nu doar o dată că îmi pare rău. Este foarte diferit. Scuzele au fost publice'.

Într-un interviu acordat în martie pentru revista Vanity Fair, Monica Lewinsky, acum în vârstă de 44 de ani, a afirmat că a reevaluat, în lumina mişcării #MeToo, relaţia avută cu Bill Clinton, pe care o consideră 'un abuz de putere mizerabil'. La momentul respectiv, tânăra stagiară avea 22 de ani, iar preşedintele cu 27 de ani mai mult.

Bill Clinton îşi promovează în prezent thriller-ul politic scris în colaborare cu James Patterson. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Acesta este PSD, oameni buni! Mitralieră spune că el este un politician în campanie și nu trebuie să opr…

2 Birchall o calcă-n picioare pe Dăncilă! Dezvăluiri despre prefăcătoria acestei pațachine sinistre, despre cum …

3 ULTIMĂ ORĂ / CTP le zguduie capul celor două matracuci pesediste, Firea și Dăncilă.

4 ULTIMĂ ORĂ / Guvernul va cere schimbarea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția!

5 Cum îl descrie Sebastian Lăzăroiu pe președintele Iohannis: Discret, taciturn, a adus, împreună cu strada, un …

recomandări

Te ia DNA: Vlad Cosma

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Ce se întâmplă când o rachetă lovește 45 de straturi de geam antiglonț