Lipitorile statului, ca ea sunt mii/Școlită de serviciile secrete, promovată de PSD, adoptată de PNL

Lipitorile statului, ca ea sunt mii/Școlită de serviciile secrete, promovată de PSD, adoptată de PNL

Elena Petrașcu a fost, până acum câteva zile, secretar general al Ministerului Justiției. A ajuns pe această funcție anul trecut, în mandatul liberalului Cătălin Predoiu. Premierul Cîțu a recuperat-o recent la Secretariatul General al Guvernului. Promovată în funcții strategice de PSD, Elena Petrașcu a reușit să adune sume impresionante din participări în consilii de administrație la companii de stat, scrie Valeriu Nicolae într-un comentariu publicat de Libertatea .

Doamna Elena Petrașcu este specializată în servicii secrete. A făcut cursurile Colegiului Național de Informații, cele ale Colegiului Național de Apărare și și-a luat licența în Drept la Academia de Poliție. Are și o publicație pe dimensiunea energetică a securității la editura Academiei Naționale de Informații sub coordonarea unuia dintre cei mai cunoscuți și mai bine plătiți referenți ai plagiatorilor de la Academia Națională de Informații, domnul Gheorghe Toma.

Între 1986 și 1994, doamna Petrașcu a fost învățătoare.

La 23 de ani, în 1990, se apucă de o facultate privată care nu avea acreditare, pe care o termină în 1995 cu o licență de la Academia de Poliție.

Între 1995 și 1997 este șomeră și apoi, brusc, cu zero experiență, la 30 de ani, este numită consilier juridic la Ministerul Transporturilor, unde stă mai puțin de 8 luni.

Se transferă la Banca Dacia Felix, la vremea aceea cea mai dubioasă bancă din România, cu legături cu o misiune patriotardă foarte plăcută fostei Securități (de a salva Ardealul de banii ungurilor) și cu fraude ale șefilor de peste 160 de milioane de dolari.

După alte 8 luni, revine la Ministerul Transporturilor. Director juridic la Transporturi pe vremea contractului Bechtel Cumva, în mai puțin de un an, consilierul juridic cu 18 luni de experiență, absolventă a unei facultăți obscure și, desigur, fără nicio legătură cu serviciile cele minunate, ajunge director general la Ministerul Transporturilor.

Exact în perioada celui mai costisitor contract al ministerului – faimosul contract dispărut, Bechtel.

Este imediat numită și în consiliile de administrație ale unora dintre cele mai bănoase instituții ale statului, Registrul Auto Român, Autoritatea Rutieră Română și Romatsa, unde stă în următorii 6 ani.

Declarațiile de avere din acea epocă nu se găsesc, dar o estimare minimă este că doamna Petrașcu făcea, în cel mai rău caz, mai mult de 37 de salarii minime pe lună și, cel mai probabil, undeva la peste 60.

În tot acest timp, desigur, este bântuită și de spiritul academic, așa că face cursuri multe și un masterat la SNSPA. Ajunge și director general adjunct la Loterie.

Mai tot timpul, doamna Petrașcu a primit bani din patru locuri de la stat. Cariera domniei sale va exploda odată cu absolvirea colegiilor care țin de serviciile cele minunate, când va ajunge secretar general la Ministerul Mediului, în 2010. Peste 600.000 de lei într-un an Și soțul domniei sale ajunge să fie angajat tot la stat, la Romatsa, unul dintre cel mai bine plătite locuri la stat.

În 2012, domnul Petrașcu primea de la statul cel mai bun suma modică de 431.239 de lei, adică 51 de salarii minime pe lună sau aproape 100.000 de euro pe an.

În 2018, doamna Petrașcu câștiga 607.965 de lei de la statul cel minunat. Adică 11.000 de euro pe lună.

Indiferent dacă a fost Năstase, Tăriceanu, Boc, Ponta, Dăncilă, Grindeanu sau Orban, doamna Petrașcu a prosperat.

Declarațiile doamnei Petrașcu de pe site-ul ANI sunt o dovadă că, dacă ai colegii, au și colegii grijă de tine. A reprezentat statul peste tot, de la aviație, bănci sau infrastructură auto la canale navigabile, construcții, porturi, loterie, poștă și orice altceva vă trece prin minte.

Ea și fostul soț au făcut îngrozitor de mulți bani de la stat și vor avea niște pensii enorme.

Femeia asta minune a fost până acum câteva zile secretar general la Ministerul Justiției. Pe 5 februarie, premierul Florin Cîțu a semnat ordinul prin care doamna Elena Petrașcu este adusă la Palatul Victoria, ca inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.




Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...