O „operaţiune militară specială” a ruşilor… acum 78 de ani (XV)

O „operaţiune militară specială” a ruşilor… acum 78 de ani (XV)

„Cizma roşie care acum cotropea ţara paşnică, România”

de Silvia Iliescu de Silvia Iliescu

1944-1945: în ţările ocupate de armata sa, Stalin instalează „guverne de uniune” şi lucrează cu „fronturi”, asigurând comuniştilor locali controlul sectoarelor-cheie, astfel încât comuniştii ajung să controleze întreg aparatul administrativ · sfârşitul anului 1945: Stalin începe să accelereze comunizarea, să radicalizeze procesul de ocupare a zonei sale de influenţă · iunie 1947: americanii, prin generalul Marshall, iniţiază un plan de ajutor financiar pentru ţările europene, în ideea de a limita tentativele expansioniste de la Kremlin · septembrie 1947: Stalin pune bazele unui birou de informaţie comunistă (Kominform) · de acum înainte, potrivit sovieticilor, lumea este împărţită în două tabere: „imperialistă şi antidemocratică” condusă de SUA şi „antiimperialistă şi democratică” condusă de URSS · 1944-1958: România este sub ocupaţia trupelor sovietice (615.000 militari, în 1946).

i sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”,
Conţinut: Întâlnirea cu Armata Roşie.
Dată/loc: 30 august 1944
Cota: 93/1944

Aurel Baghiu (1929-2010), inginer, student al Institutului Politehnic din Timişoara – avea să fie arestat în 1956 şi condamnat la 8 ani închisoare corecţională pentru „agitaţie publică” – îşi amintea foarte limpede ocupaţia sovietică din vremea studenţiei sale. Interacţiunile ruşilor cu populaţia şi atitudinea timişorenilor faţă de ocupanţi reies, cu multe detalii, din mărturia sa.

„În plină zi, era o zi frumoasă de septembrie [1952], eram 170 de studenţi în anul I, ferestrele deschise spre stradă, aerul acela de toamnă plăcut, cu o răcoare molcomă, cu un soare puternic şi în timp ce profesorul preda liniştit şi sobru cursul lui, […] deodată auzim noi în partea stângă, undeva, un hăulit, un cântec. Şi se aude mai în surdină, mai la distanţă şi pe urmă mai tare, mai tare şi pe urmă ne dăm seama că este o trupă militară… cântau. Şi ne dăm seama după text, ăştia trebuie să fie rusnaci! În 1952 Timişoara era plină de trupe sovietice, <trupe eliberatoare>. Cântecul lor era, pot să spun, aşa, ca melodie, destul de frumos, cântecele alea de stepă ale lor. Dar eu o să mor din lumea aceasta şi, pe timpane, încă aud acel cântec care suna cam aşa: <Hau, hau, hau…>, pe cinci-şase voci şi era un Alioşa care urla, pieptos, cânta Alioşa solo, în timpul cântecului de solo toate cizmele rusnacilor băteau caldarâmul rap-rap şi nişte tobe răpăiau. Când solo termina, toată trupa, deci tot regimentul, urla de spărgea ferestrele. Deci, când au ajuns cu această trupă în dreptul geamurilor noastre sau în apropiere nu se mai auzea nimic, era un vacarm formidabil! Fiecare profesor se întorcea cu spatele spre tablă, punea creta jos, se întorcea cu braţele pe piept către noi şi stătea câteva minute în şir, <de reculegere>. El stătea şi se uita la noi, nimeni nu scotea un cuvânt, iar noi ne uitam miraţi, înspăimântaţi. […]

Noi în ’52-‘53-’54, nu scăpam nici un film. De multe ori, mergeam la filme care ştiam că sunt o mizerie, cum a fost, de exemplu Carnetul de partid sau tot felul de mizerii de filme sovietice, că numai alea rulau, mergeam la cinematograf să vedem cât de prost poate să fie un film. Deci, alte distracţii nu prea aveam, dar de predilecţie ruşii aveau filme de război, cum Alioşa a pus steagul pe Reichstag, Alioşa şi Nataşa. Şi, în filmările lor – aveau nişte filmări impresionante! – arătau sovieticii cum <cizma fascistă a cotropit Europa> şi apoi, în prim-plan, cizmele ropotind pe caldarâmul Europei. […] Noi, în amfiteatru, stăteam şi ascultam, pe ferestrele facultăţii noastre, ascultam acelaşi ropot de cizme, de data asta bolşevice, roşii, murdare şi cu steaua mamii lor în frunte, cu secera şi ciocanul şi mă îngrozeam, mă îngrozeam! […]

Am mers cu colegii localnici să vedem <Cartierul latin>, era un cartier anume, un cartier de vile al timişorenilor care, toţi, au fost evacuaţi din locuinţele lor, fără excepţie. Deci, toţi au fost scoşi din case, indiferent că au fost chiriaşi sau au fost proprietari, cu toată familia şi cu tot ce au avut… Nu, ce au avut le-a rămas acolo şi i-a evacuat şi, în câteva zile, în locul lor au băgat celoveci, ofiţeri, subofiţeri, deci militari, trupele de ocupaţie, ofiţerii şi subofiţerii. […] Ce va ieşi din acest popor român, peste câteva sute de ani, cu aceşti celoveci din <Cartierul latin>, din rusnaci, respectiv sovietici – mă îngrozeam! […]

Duminica ieşeam, ca toţi studenţii pe vremea aceea, pe Corso, la plimbări sau aşa. Pe străzile Timişoarei, sâmbăta şi duminica vedeai rusnaci, deci ofiţeri care instruiau trupele lor, acolo, şi care lucrau în oraş, toţi cu cefe groase, cu şepcile alea ale lor à la Hitler, ca să zic aşa, numai că erau cu stele în frunte, nu erau cu zvastică… Dar ce-am mai văzut pe strada Nikos Beloianis, unde era şi Securitatea, era o clădire mare, imensă, pe care în 1944 au venit rusnacii, trupele, au ocupat-o şi şi-au pus o firmă: <Vainîi Komandament> care însemna Comandament de război. Asta în 1944. În 1952 acea tablă era tot pe perete, acolo, tot <Vainîi Komandament>, deci nu se schimbase nimic!

Ce vedeam pe străzile oraşului? În primul rând, în centrul oraşului aveau un magazin al lor în care găseai tot ce în alt magazin nu găseai: covoare, motociclete… Acolo veneau nevestele acestor ofiţeri, îmbrăcate în blănuri şi aşa mai departe şi le vedeam, din poşetă cum scot teancurile de lei – noi nu aveam, săracii de noi şi românii noştri! – […] ăştia scoteau zeci de mii de lei, ca să-şi cumpere toate cele pe care doreau. Iar pe străzile Timişoarei, în timp ce ne plimbam [vedeam] grupuri, de doi-trei-patru rusnaci, ofiţeri care se plimbau, morţi de beţi. Ce ne distra pe noi era halul în care erau piliţi, în care se bălăngăneau pe stradă. […] Dar ceea ce ne cutremura, noi nu simţeam niciun fel de diferenţă între cizma sovietică şi cizma fascistă care a cotropit Europa, faţă de cizma roşie care acum cotropea ţara paşnică, România!… Asta şi astăzi, şi mâine, şi ani de zile!

Apoi am mai avut o scenă de groază. Noi aveam pe Bulevardul Tobuhin, pe clădirea din colţ, un hotel care după război a fost predat studenţilor ca şi cămin studenţesc. În plină sesiune de iarnă, prin anul II sau III, studenţii de acolo au văzut un afiş la poartă: <Toţi studenţii sunt obligaţi să părăsească căminul, întrucât trebuie să-l predea…> Administratorul i-a înştiinţat pe studenţi că până mâine trebuie să elibereze căminul, pentru că se predă la ruşi. Sigur că nimeni nu l-a luat în seamă şi nimeni nu s-a mutat. În ziua în care s-a hotărât, a venit o maşină mică cu ofiţeri sovietici, au discutat ceva cu administratorul, au plecat şi au venit cu un camion de soldaţi. În plină zi, în timp ce studenţii învăţau, au intrat rusnacii în cămin, administratorul a deschis fiecare cameră – că avea cheile – şi tot ce a fost acolo, paturi, pături, saltele, dulapuri, dulapurile cu conţinut cu tot, le-au luat soldaţii şi le-au cărat în curtea interioară, grămadă. Sigur că studenţii s-au alarmat unii peste alţii, au venit la grămadă fiecare să-şi recupereze dulapul şi ce au avut acolo. […] Aşa cum am auzit ulterior, ruşii considerau clădirea asta clădire strategică, deci fiind pe colţ, o clădire mare, impozantă, acolo socoteau ei că ar fi bine să-şi plaseze o sumă de ofiţeri. Şi ne-au scos pur şi simplu în plină iarnă, dar fără să dea alte locuri studenţilor.”

[interviu de Silvia Iliescu, 1997]

Sursa: rador.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Românca ucisă de rechin în Egipt lipsea de două zile din hotelul de 5 stele în care era cazată

2 Totul se petrece în sectorul românesc al Mării Negre / Priviți, americanii și NATO stau cu ochii pe ruși ca pe butelie

3 Un propagandist al Kremlinului se plânge că rușilor li se scuipă în cafea, când frecventează restaurantele din Europa

4 VIDEO Priviți, „dihăniile HIMARS” au început să facă diferența pe câmpul de luptă în favoarea Ucrainei

5 Șeful armatei SUA / În mod clar, China își construiește capacitatea de a ataca Taiwanul