Secretul Melaniei Trump. Ce a omis să spună candidatul republican la Casa Albă despre soţia sa, când a vorbit despre imigraţie

Secretul Melaniei Trump. Ce a omis să spună candidatul republican la Casa Albă despre soţia sa, când a vorbit despre imigraţie

Melania Trump a fost plătită în Statele Unite pentru 10 contracte de modelling, în valoare totală de 20.056 de dolari, toate în perioada celor şapte săptămâni în care nu a avut viză de muncă, deci nici permisiunea legală să lucreze pe teritoriul ţării, arată unele înregistrări contabile detaliate, contracte şi alte documente obţinute de Associated Press.

Sectretul Melaniei Trump. Ce a omis să spună candidatul republican la Casa Albă despre soţia sa, când a vorbit despre imigraţie (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ Hepta)

Aceste detalii au ieşit la iveală în ultimele zile ale unei campanii prezidenţiale dure, în care soţul său, Donald Trump, a adoptat poziţii foarte radicale referitoare la legile imigraţiei şi la cei care le încalcă. Trump a propus utilizarea pe scară largă a unui sistem guvernamental care să le permită angajatorilor să verifice dacă cei care vor să-şi găsească un loc de muncă au sau nu dreptul să lucreze, subliniid că legile federale au interzis plata ilegală a imigranţilor, scrie Gândul.

Înregistrările unei firme de modelling arată că soţia candidatului republican a primit bani pentru 10 contracte înainte să obţină viza de muncă în Statele Unite, în octombrie 1996. Melania Trump a primit „cartea verde” în martie 2001, a devenit cetăţean al SUA în 2006 şi a susţinut întotdeauna că a venit în ţară în mod legal, fără să încalce vreo clipă termenii statutului său de imigrant. În timpul campaniei prezidenţiale aceasta şi-a spus povestea pentru a-şi susţine soţul în atitudinea dură faţă de imigraţie.

Soţia candidatului republican la preşedinţia Americii, care a lucrat temporar şi ca model, cunoscută în industrie doar cu prenumele, a declarat, prin intermediul unui avocat, că a venit din Slovenia în Statele Unite pe 27 august 1996 având o viză turistică sau de vizită B1/B2, iar pe 18 octombrie 1996 a obţinut viza de muncă în SUA (H-1B).

Documentele obţinute de AP demonstrează că aceasta a fost plătită pentru 10 activităţi de modelling între 10 septembrie şi 15 octombrie, într-o perioadă în care tipul de viză pe care îl avea îi permitea şederea în Statele Unite şi căutarea unui loc de muncă, dar nu şi practicarea unor activităţi remunerate. Detaliile obţinute de AP indică faptul că acele job-uri în modelling s-au aflat, foarte probabil, în afara privilegiilor oferite de tipul de viză respectiv. 

Citeşte continuarea articolului în Gândul

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Alegerea lui Iordache este nulă? Pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ sunt necesa…

2 PSD, ultima crimă / Iordache va fi ales astăzi preşedintele Consiliului Legislativ. Mandatul e pe viaţă

3 Augustin Zegrean / Votul pentru șefia Consiliului Legislativ este nul

4 Primele semne ale apropierii dintre PSD și USR PLUS

5 Noi informații / USR PLUS, scor peste așteptări la parlamentare / PSD și PNL merg cap la cap / Struțocămila lui Pont…