Ceferiştii şuieră asupra Guvernului: cer şi ei acciza înapoi

Ceferiştii şuieră asupra Guvernului: cer şi ei acciza înapoi

După ce Guvernul a anunţat că va rambursa transportatorilor rutieri 4 eurocenţi din acciza 7 de eurocenţi pe litru de carburanţi şi va majora subvenţia pe motorina utilizată în agricultură, companiile de transport pe calea ferată susţin că măsura este discriminatorie şi afectează competiţia pe piaţa de profil.

„Aflăm cu surprindere că deja s-au făcut demersuri pentru returnarea parţială a taxei pe carburant numai pentru transportatorii rutieri, nu şi pentru cei feroviari, fapt grav, care intervine nepermis în competiţia directă între modurile de transport într-un mod discriminatoriu“, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Transportatorilor Feroviari din România (ATFER). Asociaţia reuneşte 11 companii de transport feroviar, printre care CFR Marfă, Grup Feroviar Român, Transferoviar şi DB Schenker Rail.

Reprezentanţii ATFER susţin că transportul feroviar de mărfuri are un impact major în economia naţională deoarece este considerat un mod de transport strategic, iar marginalizarea sectorului „poate avea efecte nebănuite“. Mai mult, aceştia atrag atenţia că introducerea accizei suplimentare va afecta semnificativ preţurile „a tot ceea ce înseamnă transporturi“.

Potrivit asociaţiei, în unele ţări din Uniunea Europeană această taxa este returnată sau nu se percepe operatorilor de transport feroviar, iar în state care încurajează transporturile ecologice se impun taxe suplimentare pe kilometrul parcurs pentru traficul auto.

17 milioane de euro şi pentru feroviari

Companiile de transport feroviar consumă anual aproximativ 100.000 de tone motorină (echivalentul a 119 milioane de litri). Astfel, consumul pentru trei trimestre, perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2014, este de aproximativ 89 de milioane de litri de motorină. Dacă Guvernul ar rambursa şi transportatorilor feroviari 4 eurocenţi pe litru din acciza suplimentară, suma la care Guvernul ar trebui să renunţe s-ar ridica în acest an la aproape 17 milioane de lei (3,57 milioane de euro).

Această sumă s-ar adăuga celor 432 de milioane de lei ce urmează să fie rambursată transportatorilor rutieri, potrivit calculelor „Adevărul“ pe baza cifrelor furnizate de asociaţiile de profil. De asemenea, Guvernul are în vedere majorarea subvenţiei pe litrul de benzină utilizat în agricultură la 1,8 lei pentru a acoperi impactul accizei suplimentare. În acest caz, impactul bugetar pentru nouă luni este de aproape 51 de milioane de lei.

Condiţiile de rambursare, stabilite ulterior de Guvern

Guvernul a adoptat, în şedinţa de ieri, ordonanţa de urgenţă privind rambursarea către transportatorii rutieri a 4 eurocenţi din acciza de 7 eurocenţi aplicată de la 1 aprilie pe litrul de carburanţi. De rambursare vor beneficia transportatorii rutieri de marfă cu autovehicule de peste 7,5 tone şi transportatorii pe persoane ce deţin autovehicule cu minimum nouă locuri.

Rambursarea se va face trimestrial pe baza facturilor de achiziţionare a carburanţilor.

În comunicatul transmis de Guvern după adoptarea ordonanţei, se arată că rambursarea parţială a accizei va fi aplicată şi „transporturilor poştale efectuate în cadrul unui serviciu universal cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului poştal şi cu o greutate brută autorizată de cel puţin 3,5 tone“. „Această măsură vizează activitatea Poştei Române, care nu beneficiază şi nu poate avea o licenţiere aşa cum au operatorii privaţi“, arată Guvernul.

Condiţiile, procedura şi termenele de restituire a accizei suplimentare vor fi stabilite ulterior prin hotărâre a Guvernului. Executivul nu a precizat ce condiţii vor fi impuse transportatorilor pentru a beneficia de recuperarea unei părţi din acciza suplimenară, dar premierul Victor Ponta i-a transmis Ioanei Petrescu, ministrului Finanţelor ., „să aveţi grijă împreună cu ANAF-ul să faceţi o procedură transparentă şi clară prin care să fim siguri că ceea ce adoptăm astăzi se şi aplică şi putem să sprijinim în acest fel transportatorii români să rămână competitivi“.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...