Economia a crescut cu 2,6% în primul semestru, cu mult sub aşteptările analiştilor. Scădere neaşteptată a PIB în trimestrul al doilea

Economia a crescut cu 2,6% în primul semestru, cu mult sub aşteptările analiştilor. Scădere neaşteptată a PIB în trimestrul al doilea

Analiştii estimau o creştere a PIB în primul semestru de 3,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul avansului din industrie, dar şi a revenirii consumului.

Produsul Intern Brut în trimestrul al doilea din acest an a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,0% comparativ cu primul trimestru (date ajustate sezonier), iar faţă de acelaşi trimestru din 2013, PIB a înregistrat o creştere cu 1,2% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier.

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, susţine că este doar o încetinire a vitezei şi că oricum România stă mult mai bine decât restul statelor europene.

”La rectificare noi avem o creştere economică de 2,8% pe tot anul, iar rezultatul din semestrul doi de 2,4% este în ţintă. Este o încetinire a ritmului de creştere economică, nu o scădere. Este ca şi când ai merge cu maşina cu 130 km/h şi acum ai încetini la 100. Dar tot înainte mergem”, a declarat Liviu Voinea, citat de Ziarul Financiar .

El spune că trebuie să ne uităm şi la Europa, unde creşterea economică este destul de slabă. ”Noi suntem bine din acest punct de vedere, dacă ne comparăm cu ce se întâmplă în Europa, dar din păcate suntem sub potenţialul nostru”.

Ponta: avem una dintre cele maisolide creşteri din UE

În schimb, premierul Victor Ponta a anunţat azi că datele oficiale confirmă faptul că România continuă creşterea economică şi că ţara noastră are una dintre "cele mai solide creşteri din UE", scrie Agerpres.ro .

"Datele oficiale confirmă vestea bună — România continuă creşterea economică! Cu +2,6% faţă de semestrul similar de anul trecut, cu +9,1% creştere industrială şi în graficul creşterii de minim +2,5% pentru acest an. Avem în continuare una din cele mai solide creşteri din UE. Este ca şi când mergeam cu maşina cu 130 km la oră şi acum mergem cu 100 km la oră — dar mergem tot înainte!", a postat prim ministrul pe contul său de Facebook.

Ponta a adăugat că ritmul creşterii economice ar trebui susţinut cu reducerea CAS şi că s-ar putea "face mai mult" dacă nu ar exista blocaje din partea unui "regim care vrea doar politici de austeritate".

"Avem mare nevoie de reducerea CAS, măcar de la 1 octombrie, pentru a nu scădea ritmul creşterii, mai ales ca în regiune sunt şi semne proaste. Mai avem spaţiu de creştere pentru toamna aceasta şi de aceea am mărit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la bănci si am eliminat impozitul pe profitul reinvestit. Fără a mai fi blocaţi de un regim care vrea doar politici de austeritate, am putea face mult mai mult! De aceea alegerile din toamnă sunt atât de importante!", a mai menţionat Ponta.

Guvernul zice că are "spaţiu fiscal" ca să reducă CAS

Guvernul consideră, la rândul său, că România continuă să aibă spaţiu fiscal de 2% din PIB din deficit, necesar stimulării creşterii economice, pe fondul continuării investiţiilor publice.

"România continuă să aibă una dintre cele mai solide creşteri din Uniunea Europeană, în contextul în care o serie de măsuri prevăzute în pachetul mai amplu de măsuri de stimulare a economiei şi creare de noi locuri de muncă, precum reducerea CAS, nu au fost încă implementate.

Indicatori economici precum consumul şi exporturile au crescut pe primul semestru cu 8%, somajul nu a cunoscut o creştere, în contextul unui nivel în continuare scăzut al inflaţiei. Prin urmare, Guvernul României menţine prognoza de creştere economică de 2,5% pentru anul 2014, regăsită în Programul de convergenţă 2014-2017", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Guvernul României subliniază că în această perioadă au fost luate "măsuri importante", precum creşterea salariului minim, respectiv scutirea de impozit pe profitul reinvestit. Aceste măsuri vor fi dublate de reducerea impozitării muncii, prin reducerea CAS, "măsură care va aduce beneficii concrete în creşterea numărului de locuri de muncă nou create, precum şi a creşterii investiţiilor străine directe în România".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...